Sărmani pătimitori, sinucigaşilor!.. Voi n-aţi primit răscumpărarea prin scurtele suferinţe curăţitoare de pe pământ, suferinţe dulci pentru cel care le îmbrăţişează – o, mult mai dulci decât plăcerile nălucite de dorul cărora aţi murit. Da, statea în puterea voastra ceea ce v-a şoptit puterea răului, care atunci n-avea nici o stăpânire asupra-vă, dar tot în puterea voastră stătea şi să nu faceţi asta. În puterea voastră stătea să ştiţi că Dumnezeu există, că El nu-i doar expresia cea mai înaltă a Dreptăţii mai presus de înţelegerea noastră, ci chiar mult mai mai mult decât toate aceste firave concepţii omeneşti. În puterea voastră stătea să înţelegeţi că Dumnezeu nu poate să dea Cruce şi să nu dea puteri, că în puterea voastră stătea să vă întoarceţi la Dumnezeu, să vă mântuiţi prin chemarea (neminciunoasă) a Numelui Său…”Înainte de sinucidere, sinucigaşii nu ştiu deloc că în preajma lor stă duhul rău, nespus de scârbavnic, care-l sileşte să îşi ucidă trupul, să sfărâme preţiosul „vas de lut”, care păzeşte sufletul până la soroacele hotărâte de Dumnezeu. Şi sfătuieşte acest duh, şi îndeamnă, şi stăruie, şi sileşte, şi-l înspăimântează cu toate spaimele, doar-doar va apăsa omul pe trăgaci sau va sări pe fereastră, fugind de viaţă, de chinul său cel nesuferit… Omul nici nu gândeşte că „chinul nesuferit” nu este de la viaţă, ci de la cel de unde: vin şi toate gândurile care „dau temei” uciderii de sine. Omul crede că el le cugetă pe toate, şi ajunge la concluzia sinucigaşă — dar nu cugetă el deloc, ci prin gândurile lui vorbeşte cel pe care Domnul l-a numit ucigaş de oameni dintru început…Omul nu face altceva decât să-şi dea în mod inconştient acordul la propunerea diavolului, să ia asupra sa, fără să vadă asta, păcatul diavolui lui, să se unească cu păcatul şi cu diavolul… Un singur cuvânt de rugăciune cu pocăinţă, un singur semn al mântuitoarei Cruci, făcut măcar în gând, şi o singură privire cu credinţă către ea — şi păienjenişul răului este rupt, omul este mântuit prin puterea lui Dumnezeu de pieirea sa… Doar o scânteie mică de credinţă vie şi de credincioşie faţă de Dumnezeu – şi omul e izbăvit! Dar nu toţi oamenii care s-au izbăvit uciderea de sine sau de un alt păcat pricep că în preajma lor stătea sau poate că stă încă ori se apropie de el câteodată) scârbosul duh rău, fiinţa pe care o descoperă doar sensibilitatea duhovnicească şi luarea-aminte duhovnicească ascuţită! Nici pe departe nu-şi dau seama toţi oamenii (fie creştini) de lucrarile şi manifestarile duhurilor rele, despre care cu atâta putere şi limpezime uimitoare vorbeşte cuvântul lui Dumnezeu. 90% din sinucigaşi fac ultimul lor pas sub înrăurirea nemijlocită a duhurilor ucigaşe de oameni dintru început (In. 8,44). Şi propriu-zis, mai fiecare sinucidere este ucidere a omului de către demon cu mâinile omului însuşi.

Prot Victor Mihalachi