De la inimă la inimă

Mă iertaţi. Aş dori şi eu să dau un răspuns d-rei \”anonim\” de 30 de ani care nu e căsătorită şi d-rei de 40 de ani. Eu am 38 de ani şi nu sunt căsătorită, nici nu am fost şi nici nu am avut relaţii trupeşti cu un bărbat, însă sunt foarte fericită, pentru că am înţeles că totul e la voia lui Dumnezeu. Cred că le înţeleg foarte bine durerea, ca femeie în primul rând. Credeţi-mă, dragele mele, că nimeni nu-ţi poate garanta nimic pe lume. Numai Dumnezeu ştie care ne este drumul. Nu ai nici o garanţie că dacă te căsătoreşti, nu vei fi singur în cele din urmă. Căsătoria nu înseamnă numai fericire, înseamnă şi multe necazuri. Am întâlnit persoane care s-au căsătorit la 20 de ani şi la 30 de ani, au rămas singure, soţul murind în accident. Am întâlnit persoane distruse de durere pentru că şi-au pierdut copiii în accidente sau de boli. Ar trebui să vedeţi şi partea asta. M-am gândit de multe ori că poate Dumnezeu nu mi-a dat partenerul pentru a mă feri de o durere pe care nu aş putea să o duc şi aş sfârşi mai rău. Am întâlnit o domnişoară, care avea 50 de ani şi era fericită şi avea aşa o lumină pe faţă. Chiar am admirat-o. Era veselă şi zâmbitoare. Am întâlnit fete care s-au căsătorit cu băieţi \”buni\” şi peste câţiva ani aceştia au dat în „darul” băuturii, făcându-le viaţa un calvar. Încercaţi să vă puneţi nădejdea în Dumnezeu, nu în căsătorie. Şi să ştiţi domnişoarelor ca eu am întâlnit băiat care vroia să ne păstram curaţi până la căsătorie. Am crezut că Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile şi iată că mi-a trimis ce îmi doream. El avusese o singură relaţie, ceea ce pentru un băiat din zilele noastre e egal cu fecioria, ca să zic aşa. Dar iată că acest băiat avea o personalitate care nu s-a pliat de mine şi l-am părăsit după câteva luni. I-am mulţumit lui Dumnezeu că am scăpat de el. în concluzie: nu există două poveşti de viaţă la fel. Dacă prietena mea s-a căsătorit şi e fericită, nu înseamnă că şi mie căsătoria îmi va aduce fericire. Nu trebuie să le condamnăm pe fetele care au avut relaţii trupeşti înainte de căsătorie. Unele într-adevăr s-au folosit de trupul lor pentru a prinde băiatul (şi acestea au plătit sau vor plăti mai târziu), însă unele chiar au căzut din dragoste pentru băiatul respectiv. Însă noi am ales fecioria. Nu ne-a obligat nimeni. E alegerea noastră şi nu cred că trebuie să ne fie ruşine cu propria alegere. Fecioria nu ne foloseşte la nimic, dacă stăm şi plângem din cauza că nu ne-am căsătorit pentru că suntem fecioare. Şi pentru domnişoara care crede că va ajunge schizofrenică din cauza singurătăţii vreau să-i spun că să stea liniştită că nu e chiar aşa. Eventual va face depresie, nu schizofrenie. Eu însă îi doresc să fie sănătoasă şi mândră de ceea ce are de la bunul Dumnezeu. Eu aş putea să vă mai spun multe, însă mă opresc aici. Vă doresc ca Dumnezeu să vă dea curaj şi bucurii.