Prea Cucernice Părinte, vin în faţa dvs, cu o întrebare, am dorit să dau Sf. Paşte la o Biserică dintr-un cătun din Ardeal, dar preotul slujitor mi-a impus anumite condiţii, şi anume: vin de împărtăşit doar din cel liturgic, lumânări cu sutele de kg, tămâie cu kg, cărbuni cu kg, ulei cu zecile de kg, în condiţiile în care oamenii mor de foame, părintele paroh are pretenţii ieşite din comun. Am încercat să vorbesc cu dânsul pentru a renegocia cele cerute, în sensul că se poate folosi la împărtăşanie şi un vin mai ieftin, şi lumânări mai puţine, şi masa cu ,,păştenii” mai restrânsă, dar din păcate, părintele paroh, nu a acceptat renegocieri, s-a ridicat nervos, a trântit, s-a înfuriat şi a ieşit din casa mea, spunând : ,, mila cu voi !”,şi atunci se pare că eu sunt păcătoasă în faţa lui, pentru?… că nu e dânsul înţelept!, e preot de doar 5 ani, am dorit să fac un bine să ajut această parohie, unde există o mână de oameni, am dorit să fac bine şi mi-am făcut un duşman în persoana Preotului, nu mi se pare normal, şi apoi ne mirăm de ce credincioşii se îndepărtează de biserică, datorită unora care slujesc ,,casa tatălui ceresc”, şi care sunt respingători. Deci cine se face vinovat de cele expuse mai sus?
- Popa Mihaela a întrebat 13 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Încă odată mă repet, îmi pare rău că avem astfel de slujitori, nedemni de numele lor. La noi în Biserică fraților nu există zeciuială, nu există obligativitatea ca omul să aducă milostenie atât sau atât. Fiecare aduce din ale sale și cât îl lasă inima și cât are posibilitate. Nu impune nimeni și nimic cu forța. De aceea și zic, îmi pare rău pentru slujitorii noștri și pentru faptul că aceștia încâlcesc tradiții de ei impuse cu mântuirea sufletului.
Se pare că, dacă o ținem tot așa ajungem și noi întocmai ca preoții Vechiului Testament! Iartă-ne Doamne și ne mântuiește. Soră, te rog să nu te smintească cele întâmplate și să rămîi tare și fermă în Corabia Mântuirii neamului omenesc, în care va adus Hristos!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.