Bună ziua şi sărut mâna, Părinte! Am venit aici cu o problemă sau mai bine spus o durere pe suflet de care nici ca cum nu pot scăpa, uneori stau şi mă gândesc la viaţă, la zilele care mi le oferă Dumnezeu şi nu pot înţelege sensul zilelor mele, toţi mă urăsc, de un an încoace mă tot simt Neom, dacă m-aţi putea înţelege ce am vrut să zic prin cuvântul „neom”. Cu un an în urmă fosta mea prietenă mi-a provocat nişte neplăceri la fizicul meu (intenţionat), după care am foarte multe complexe asupra mea, sora mai mare tot mă zădără şi îmi spune, uită-te la faţa ta, uită-te la părul tău, cei cu tine?! Înainte toţi spuneau că sunt frumoasă şi acum din cauza aşa zisei mele prietene am rămas cu o pată pe suflet pentru toată viaţa mea. Sunt în Italia la moment şi fusesem duminica trecută la Biserică şi Preotul spunea „Iartă şi ţi se va ierta”, dar dacă nu înţelegeti fraţilor fraza asta. V-a dat Dumnezeu altă frază mură în gură cum s-ar spune, că să înţelegi mai bine „dacă nu vei ierta nu vei fi iertat”, ştiu că are dreptate spunând cuvintele astea şi oricât de tare vreau să uit durerea provocată, mereu îmi aduc aminte, sufăr, plâng, simt că sunt a nimănui. De ce oamenii pe care Îi iubim ne trădează în cel mai dur mod? M-am convins de sute de ori că la cei ce mă comporatm cu iubire, stimă, încredere, aceia mă şi trădau, iar celor ce nu le dădeam nici o atenţie, îi ignoram, ba chiar le vorbeam urât, ţineau la mine. Acum sunt în post, ţin post pentru că vreau să mă împărtăşesc, dar cum, Părinte? Pentru că tot vorbesc urât cu sora mea, ne urâm pot spune! Nu aş face nimic împotriva ei, dacă nu ar fi ea făţarnică, răutăcioasă cu mine, am impresia că îmi vrea doar răul, eu nu i-aş spune nimic, dacă ea m-ar lăsa în pace, uneori simt că e singurul om pe care pot să îl urăsc atât de mult. Ştiu că nu e vine, ştiu că diavolul mă impune la asta, încerc să lucrez asupra comportamentului meu, mă tot rog seara, când spun Tatăl Nostru, după aia îmi cer scuze de la Dumnezeu pentru totate relele care le-am făcut în ziua cuvenită. Sunt o păcătoasă. Simt că n-am nici o valoare, dar dacă totuşi există, cred că a rezervat ceva Dumnezeu şi pentru mine, nu cer prea mult, cer să fie dreptate, să nu primesc atâta răutate din partea altora fără nedreptate. Mă rog de mă iertaţi, Părinte, pe mine păcătoasa Cristina.
- Cristina a întrebat 13 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
2. Cea de-a doua treapta e de a nu ne razbuna pe masura a chiar suferintei care ni s-a facut.
3. Cea de-a treia treapta e de a nu ne razbuna deloc, si de a lasa razbunarea in grija lui Dumnezeu. „Nu rasplatiti nimanui raul cu rau” (Rm 12, 17); „nu va razbunati voi singuri, iubitilor, ci lasati loc maniei lui Dumnezeu; caci scris este: A mea este razbunarea, Eu voi rasplati, zice Domnul” (Rm 12, 19).
4. A patra treapta e de a nu ne impotrivi. Hristos spune: „Eu insa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau!” (Mt 5, 39).
5. A cincea treapta e de a nu ne infuria la randul nostru pentru ceea ce ne fac vrajmasii, ci de a-i suporta, de a da dovada de rabdare, de a indura tot ceea ce ne fac sa suferim, dupa exemplul Apostolului: „Prigoniti, rabdam” (1 Co 4, 12) si dupa idealul pe care il fixeaza altundeva: „caci de va robeste cineva, de va mananca cineva, de va ia ce este al vostru, de va priveste cineva cu mandrie, de va loveste cineva peste obraz – rabdati” (2 Co 11, 20).
6. A sasea treapta e de a nu ne mahni launtric pentru afronturile, injuriile, incercarile si intristarile pe care ne fac sa le suferim vrajmasii nostri, sau cum spune Sfantul Simeon Noul Teolog: „de a avea neschimbat aceeasi buna simtire egala pentru cei ce ne batjocoresc in fata, ne calomniaza, ne judeca, ne osandesc, ne injura si ne scuipa in fata, si pentru cei ce iau in afara infatisarea prieteniei, dar pe ascuns fac aceleasi lucruri fara sa se poata insa ascunde de fapt”.
7. A saptea treapta e de a privi ocarile primite drept o binefacere, de a ne bucura de ele si de a multumi lui Dumnezeu. „Fericiti veti fi cand oamenii va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra mintind din pricina Mea” (Mt 5,11).
„Daca cineva il tine minte pe fratele care l-a mahnit, suparat sau ocarat, trebuie sa-si aduca aminte de el ca de un doctor trimis de Hristos, sa-l priveasca drept un binefacator. Caci daca te mahnesti in asemenea imprejurari e pentru ca sufletul tau e bolnav. Caci daca n-ai fi bolnav, n-ai suferi. Trebuie insa sa multumesti acestui frate pentru ca datorita lui iti cunosti boala, trebuie sa te rogi pentru el si sa primesti ce vine de la el ca pe niste leacuri trimise tie de Domnul” (Sfantul Zosima).
8. A opta treapta e de a ne oferi de bunavoie ocarilor. „De te loveste cineva peste obrazul drept, intoarce-i-l si pe celalalt” (Mt 5, 39).
9. A noua treapta e de a voi sa suferim mai mult decat vor altii sa ne faca sa induram.
10. A zecea treapta e de a nu avea ura pentru cei ce ne maltrateaza.
11. A unsprezecea treapta e de a nu simti ranchiuna, de a nu avea nici manie, nici resentiment fata de vrajmasii nostri. „Iubirea – scrie Sfantul Ioan Scararul – este propriu-zis lepadarea oricarui cuget potrivnic, caci iubirea nu socoteste raul” (1 Co 13, 5).
12. A douasprezecea treapta e de a nu-i invinui pe vrajmasii nostri, de a nu-i critica, de a nu vorbi rau drept de ei si chiar de a nu descoperi altora raul pe care ni-l fac.
13. A treisprezecea treapta e de a nu avea niciun dispret pentru ei.
14. A paisprezecea treapta e de a nu avea in noi nicio urma de aversiune sau respingere fata de ei.
15. A cincisprezecea treapta e de a nu incerca nici cea mai mica amaraciune fata de ei la gandul a ceea ce ne-au facut, nici cea mai mica intristare.
16. A saisprezecea treapta e de a nu-i judeca defel, ci de a privi la propriile noastre nedreptati. „Nu judecati, ca sa nu fiti judecati. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau si nu vezi barna din ochiul tau?” (Mt 7, 1-3).
17. A saptesprezecea treapta e de a ierta sincer. „Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri.” (Mt 6, 12). „Ca de veti ierta oamenilor greselile lor. ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc greselile voastre” (Mt 6, 14).
„Cine nu pizmuieste si nu se manie pe cel ce l-a intristat si nu tine minte raul de la el, inca nu are dragoste fata de acela. Caci poate sa nu rasplateasca raul cu rau, chiar daca nu are multa dragoste, pentru ca asa e porunca”; „cine nu iubeste pe cineva, prin aceasta inca nu si-l uraste; iar cel ce nu-l uraste, inca nu si-l iubeste. Si poate sa stea la mijloc: adica nici sa-l iubeasca, nici sa-l urasca” (Sfantul Maxim Marturisitorul).
18. A optsprezecea treapta e de a ne sili sa ne impacam cu vrajmasii nostri, precum spune Hristos: „Du-te mai intai si te impaca cu fratele tau” (Mt 5, 24), „impaca-te cu parasul tau degraba, pana esti cu el pe cale” (Mt 5, 25).
19. A nouasprezecea treapta e de a avea inima si compatimire pentru ei. „Fiti milostivi, precum Tatal vostru milostiv este” (Lc 6, 36).
20. A douazecea treapta implica nu numai renuntarea la a fi razbunat de Dumnezeu, dar si la dorinta ca El sa pedepseasca vreodata pe vrajmasii vostri. Sfatul Apostolului: „Nu va razbunati singuri, iubitilor, ci lasati loc maniei lui Dumnezeu, caci scris este: <<A Mea este razbunarea; Eu voi rasplati, zice Domnul>>” (Rm 12, 19).
21. A douazeci si una treapta e de a ne ruga lui Dumnezeu pentru ei. „Rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc” (Mt 5, 44).
22. A douazeci si doua treapta e de a avea afectiune pentru ei. „A iubi din adancul sufletului si a-i imbratisa fara patima ca pe niste prieteni adevarati, cu lacrimi de iubire sincera, fara sa se afle in acea clipa nici urma vreunei suparari in noi” (Sfantul Simeon).
23. A douazeci si treia treapta e de la voi si a le face binele. „Binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc” (Mt 5, 44); „cautati ce este bine inaintea tuturor oamenilor” (Rm 12, 17). „daca vrajmasul tau flamanzeste, da-i sa manance; daca inseteaza, da-i sa bea” (Rm 12, 20).
24. A douazeci si patra treapta e de a-i privi pe cei ce ne fac raul deopotriva cu cei ce ne fac binele, si a-i iubi in mod egal. „A-l privi pe cel ce ne loveste ca si pe cel ce ne mangaie, pe cel ce ne dispretuieste ca si pe cel care ne cinsteste, pe cel ce ne ocaraste ca si pe cel ce cinsteste, pe cel ce ne mahneste ca si pe cel ce ne usureaza” (Sfantul Varsanufie).
25. A douazeci si cincea treapta e de a-i trata pe vrajmasii nostri ca pe prietenii nostri. „Fata de cei ce ne-au nedreptatit trebuie sa ne purtam ca fata de niste adevarati prieteni, si sa-i iubim ca pe noi insine” (Sf. Ioan Gura de Aur).
26. A douazeci si sasea treapta e de a-i iubi pe vrajmasii nostri nu numai ca pe noi insine, dar chiar mai mult decat pe noi insine.
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
