povara trecutului si a unui pacat care ma apasa insa nu imi apartine

Povestea mea este atât interesantă, cât şi captivantă. Este un “happy end”. Şi iată cum începe: m-am născut într-o familie simplă, de la ţară, din sudul Moldovei. La vârsta când trebuia să merg la grădiniţă, părinţii mei au mers în Rusia ca să facă un ban pentru a se întoarce împreună în sat ca să termine casa, pe care o începuse. Pe mine m-au luat cu ei, deoarece aveam  între 5 şi 6 ani. Era timpul să merg la grădiniţă, însă ei, din anumite motive, pe care nu le cunosc, au decis să nu merg. Sora mea a rămas acasă cu bunica, care avea grijă de ea. Sora mea este mai mare decât mine cu 3 ani. Apoi după ceva timp de şedere în Rusia am revenit împreună cu familia mea înapoi. După ce am revenit s-a întâmplat o tragedie în familia mea. Deoarece tatăl şi mama mea se certau şi nu se împăcau bine, iar ambele familii din partea tatălui şi a mamei mele erau în conflict şi nu se aceptau ca rude.  Într-o zi a venit tata beat şi avea un cuţit ascuns. A fost o mică ceartă şi la un moment dat mama a fugit pe poartă, iar tata din urma ei cu cuţitul care după câţiva metri de fugă i l-a înfipt în spate. Eu eram cea, care priveam această scena şi nu îmi dădeam seams ce se întâmplă. Am alergat şi eu grăbită după ei şi am ajuns l-a locul destinat, unde mama zăcea cu cuţitul înfipt in spate. I l-am scos curajoasă din spate după acesta mama a fost dusă l-a o vecină şi apoi la spital. S-a pronunţat sentinţa. Tatăl meu a fost întemniţat. Am fost martor la procesul de judecată. Am spus şi eu asa cum ştiam mai bine ce am văzut şi ce am auzit, înaintea tribunalului, ceea ce aveam de spus. Tatăl meu a fost considerat aşadar vinovat şi au urmat ani grei pentru el.  În timp ce stătea în temniţă am fost împreună cu mama şi cu sora, doar o singură data să-l vizităm. După ce a ieşit din teminţă tatăl meu a continuat să aibă un comportament violent şi să consume alcool. Acum trăiau despărţiţi, fiecare la părinţii lui. Eu şi sora am rămas cu mama. Tatăl venea şi ne vizita foarte şi foarte rar, însă şi atunci venind făcea scandal şi nu venea treaz. Cred că mereu îl rodea gândul răzbunării şi o răutate de necontrolat clocotea în interiorul lui. La drept vorbind îmi era frică de el. Îl vedeam ca o persoană absolut străina de care nu mă lega nimic, şi e fapt nu ca pe un părinte dragostos. Cu toate că nu am înţeles prea multe din acele scene care s-au petrecut cu mama în ziua ceea tragică, însă asta îmi era de ajuns ca să îl privesc pe tatăl meu ca o persoană periculoasă, care o persoana rea. După ce a fost străpunsă cu cuţitul mama mea a pierdut mult sânge. A fost bineînţeles internată în spital pentru o perioadă de timp. O vizitam şi îi aduceam cele necesare. Nu îmi amintesc exact cum arăta, în timp ce stătea în spital, însă după ce a fost externată prinsese ceva la puteri şi nu mai era aşa de slăbuţă ca mai înainte. Medicii i-au recomandat după ce a ieşit din spital să ia în fiecare zi câte puţin vin. Aceasta a fost pentru perioada de timp sănătos, iar după acesta s-a trinsformat în dependenţă. Aşadar mama urma paşii tatălui meu – devenise dependentă de alcool. De altfel era şi o bună modalitate pentru firea ei slabă de a scapa de probleme şi de a găsi un refugiu din lume acesta ostilă, care o făcuse să sufere atâta, până ce a doborât-o chiar cu totul. Devenise depresivă şi fara nici un chef de viaţă. A început să plece de acasă ca să caute companie de pahar sau invita persoane care să îi ţina companie, însă niciodată parca nu o văzusem să o facă singură. În felul acesta uita de faptul că mai are doi copii, de care ar trebui să aibă. Rămâneam în grija bunicii de multe ori, sau în majoritatea cazurilor, care de altfel a şi rămas ca o mamă pentru mine. Ea a avut grijă să ne crească şi să ne ofere măcar strictul necesar, cu toate că ajunsesem la culmea săraciei deja. Când crescusem niţel am început să ajut pe ici pe colo câte un vecin sau cunoscut din sat şi în felul asta eram renumerată cu nişte bănuţi sau cu ceva de-ale gurii. La şcoala eram o persoană exemplară. Eram responsabilă şi imi pregăteam temele, cu toate că niciodată nimeni nu mă verifica dacă le-am făcut sau nu. Eram câteoadă chiar prea responsabilă sau prea seriosă pentru vârsta mea. Eram prea inependentă, din multe puncte de vedere.  Cu ajutorul profesoarei mele de franceză am ajuns să am ba chiar şi o anumita “faimă” în şcoală, deoarece ea spunea tuturor despre faptul cât de perseverentă şi harnică sunt. În asa fel, fiind foarte bună, în franceză, liceenii din clasele a 12-a care trebuiau să susţină bacalaureatul la franceză îmi cereau ajutorul contra plata, desigur. Asta m-a motivat să urmez facultatea de limbi străine. A fost o alegere intuitivă, însă cea mai bină.  Am intrat la buget şi am primit o bursă. Alegerea şi facultatea am făcut-o singură, adică cu nu prea mare ajutor financiar sau chiar moral din partea familiei. A fost o perioada mai mult sau mai putin dificilă, doarece am încercat toate joburile posibile ca să câştig un ban pentru întreţinere, deoarece bursa nu era suficientă. Apoi am făcut studii în străinatate şi am fost plecată chiar cu bursa într-o ţară în Europa, unde am studiat pe perioada unui semestru, cu “all inclusive”. În felul acesta cu anumite proiecte şi burse am avut posibilitatea să călătoresc. Eforturile sunt totdeauna răsplătite. Am avut mereu norocul să am în jurul meu şi săa fac cunoştinţe cu persoane, care, poate că direct sau chiar indirect, au contribuit la creşterea mea spirituală, educaţională şi multilaterală. Atrag mereau persoane pozitive în viaţa mea. De fapt toate aceste dificutăţi m-au făcut mai puternică şi mai încrezătoare în mine însumi. Acum aceasta face parte doar din trecutul meu, iar cei care mă cunosc, nu au nici cea mai vagă ideie de acestă poveste a mea. Ceea ce sunt acum se datoarează numai ajutorului lui Dumnezeu şi efortului personal. Acum la vârsta de 26 de ani am succes ca să conduc propria afacere. Sunt mulţumită şi recunoscătoare în primul rând lui Dumnezeu, tuturor persoanelor care au contribuit la dezvoltarea mea şi acelei persoane care citeşte aceste rânduri. Şi acum problema: nu pot să o accept pe mama mea, deoarece îmi este o persoană absolut straină şi a fost aşa de indiferentă faţă de mine şi m-a făcut să sufăr şi îmi este atât de ruşine de ea, deoarece este o persoană needucată şi neîngrijită. Deaceea nici nu merg acasă prea des. Un an deja nu am fost, deoarece când o văd pe mama îmi amintesc de tot trecutul josnic, de mizeria şi sărăcia în care am trăit. Ştiu şi îmi dau seama că ea a trebuit să fie tare, însă nu a fost şi deaceea a ajuns în halul acesta de plâns. Acum ea are peste 40 de ani, însă arată ca de 60. Şi-a risipuit viaţa aşa cum a putut şi nu a putut să preţuiască timpul. A dus o viaţă de desfrâu şi în defatări, numai cu împlinirea poftelor trupeşti. Nu am învăţat nimic bun şi sfânt de la ea drept de urmat, ci numai lucruri urâte şi demne de condamnat. Deaceea nici nu o pot respecta ca persoană şi nu pot să vorbesc cu ea, fără a simţi o respingere puternică şi sentimente negative, care de la plecarea mea de acasa de aproximativ 7 ani încă nu s-au prelucrat total în interiorul meu. Plus la toate chiar dacă am iertat-o şi am acceptat realitatea aşa cum este, totuşi simt încă o povară a tecutului, iar din timp în timp mă apasă foarte tare şi este foarte grea şi simt ba chiar că nu o mai pot duce. Trebuie să schimb ceva. Evident că ea nu se va schimba, ci trebuie să mă schimb eu. Cum să fac aceasta? A trăit cineva o asemenea situţie ca mine? Cum aş putea să ma eliberez de acestă povară a trecutului, prin ce căi si prin ce metode?  Mulţumesc mult pentru ajutorul sincer. V.