Ce sa fac?

Sărut mâna, părinte, ştiţi am fost blestemată de mama mea pe la vârsta de 17-18 ani, fiindcă mă întâlneam cu un băiat şi ea nu era deacord, spunea că este rău şi o să mă obijduiască. Dar eu ziceam că n-o să fie aşa. Nu credeam în ce spunea ea, fiindcă ne iubeam foarte mult. De multe ori nu mă lăsa să mă întâlnesc cu el, dar eu făceam ce făceam şi fugeam să mă întâlnesc cu el. Ea văzând aşa se enerva pe mine şi mă începea a ocârî, a batjocori, a blestema: „Să dea Domnul să ai o fată şi să te asculte cum mă asculţi tu pe mine, să te bată bărbatul, să te numească în toate felurile şi din astea”. Ea era aşa o fire care se enerva tare repede din nimic. A venit timpul ca prietenul să plece peste hotare, la un an şi jumătate m-a luat cu el, ne-am înţeles foarte bine, pe mama o sunam, vorbeam. Şi după vreo 3 ani staţi îmnpreună am căzut însărcinată, am născut o fetiţă, era totul bine şi frumos vreo 2-3 luni, după naştere, apoi s-au început chinurile. Eu stăteam acasă cu fetiţa, numai el lucra, venea seara, nu-i convenea ceva şi începea a-mi zice că eu ştiu numai să mănânc şi să dorm. Că mâncarea nu-i bună, mă înjosea foarte mult în public cu cuvinte pe care mă făceam că nu le observ, dar în suflet mă durea foarte mult, a continuat aşa până când s-a permis să mă numească în cele mai urâte feluri şi să mă lovească. De răcea fetiţa puţin, zicea că n-ai grija de fată, noaptea când plângea fetiţa, iar mă învinovăţea pe mine. Mamei nu-i spuneam toate astea, căci ştiam ce o să-mi spuie: aşa dacă nu m-ai ascultat atunci, şi mie îmi pare rău că n-am ascultat-o la acea vreme pe ea şi pe alte persoane din sat, care îmi spuneau că el nu-i de tine. Eu sunt o fire mai liniştită, el îi aşa mai nervos de firea lui. Multe ori îmi zic că trag toate astea din cauza acelor blesteme şi din cauza că nu suntem cununaţi. Fetiţa este botezată în ţara respectivă. Vreau să mă duc acasă şi să discut cu mama mea ca între două prietene. Părinte, spuneţi-mi vă rog, ce să fac şi unde să mă duc împreună cu mama.