Ispite

0
0

Sărut mâna, părinte. Sunt o femeie care a păcătuit, dar în urmă cu 2 ani şi ceva m-a întors Hristos pe calea cea bună, în sensul că am încercat să nu mai păcătuiesc. Rugându-mă, după câteva luni am întâlnit un băiat, care m-a înţeles însă care este mai sceptic în ceea ce priveşte Biserica. Am greşit mult cu el, încercând mai degrabă să-i schimb părerea în loc să îi arăt cum ar trebui să fie un creştin. A fost o relaţie mai mult distructivă, decât constructivă, care s-a soldat cu o despărţire. Mă rog la Dumnezeu aproape zi şi noapte să îmi dea pe cineva lângă mine cu care să mă mântuiesc, să am o căsnicie, dar şi pentru a nu fi „nevoită” să păcătuiesc, mai ales că mă încearcă din răsputeri această patimă, căreia mai mult sau mai puţin încă îi rezist. Încerc să-i expun Domnului toate problemele mele, chiar şi în legătură cu cele trupeşti, însă simt că Domnul întârzie foarte mult. Sunt o fire păcătoasă, în sensul că deznădăjduiesc, văzând că Domnul întârzie atât, fiindu-mi frică totodată să nu mă pierd cu firea şi să cad din nou. Mă mai bat uneori gânduri că sunt prea întinată ca să îmi mai ofere Dumnezeu privilegiul de a iubi şi de a fi iubită, dar pe de altă parte sunt sigură că El m-a iertat, când m-am spovedit prima dată sincer şi mi-am schimbat viaţa. Sau poate aşteaptă să devin perfectă? Nu voi reuşi în veci şi Hristos ştie asta, că doar suntem oameni… Dar tot nu înţeleg ce mai pot face ca Hristos să accepte sau să acţioneze înainte de a mă doborî ispita de tot, căci atunci mai rău mi-ar fi mie. De câteva zile, la iniţiativa părintelui meu duhovnic am început să fac Paraclisul Maicii Domnului, dar ispitele parcă sunt mai subtile căci nu-mi mai dau seama care gând este de la Domnul şi care de la diavol. Ce credeţi că ar mai trebui să fac părinte, ca un sfat general, în sensul acesta? Vă mulţumesc frumos.

  • Gabic a întrebat 12 ani ago
  • last edited 3 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, păcatul nu constă în încălcarea unor norme etice, ci în înstrăinarea de viața cea adevărată. Prin păcat, omul demisionează într-un mod liber din posibilitatea părtășiei la viața dumnezeiască. Astfel, păcatul este un eșec existențial, un eșec al persoanelor neînstare să-și atingă ținta. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: că păcatul este un mod de existență «împotriva» existenței, contra naturii, deoarece fragmentează și corupe natura. Păcatul nu este o fatalitate. Omul are putere să lupte împotriva lui. El trebuie să se ferească de însoțirea cu gândul păcătos, ca acesta să nu zăbovească în el. Să ne fie clar, nu trebuie să ne temem de păcate și nici de recunoașterea lor. Dimpotrivă, trebuie să ne temem de nerecunoasterea și repetarea lor. Dar să nu uităm de câte ori vom cădea să ridicăm și ne vom mântui.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.