Sărut dreapta, părinte. Am 22 de ani şi am intrat într-o mare problemă. Am rămas însărcinată. Sunt terminată psihic, pentru că nu e nimeni alături de mine. Părinţii mei sunt foarte credincioşi şi eu am trăit într-o asemenea credinţă, dar acum eu am greşit mult, tare mult. Nu pot să le spun că sunt însărcinată, pentru că le-aş distruge viaţa. Băiatul cu care am rămas însărcinată, nu vrea să pătrez copilul, iar eu nu vreau să fac avort, deoarece consider că am greşit mult în viaţa mea şi nu aş vrea să fac cel mai mare păcat. Sunt singură în problema asta şi nu ştiu ce decizie să iau. Nu vreau să fac avort, pentru că aş avea toată viaţa acesta pe conşiinţă, dar nici să-l păstrez pentru că nu am cum şi cu ce să-l cresc. Refuz categoric să le spun părinţilor şi de aceea m-am gândit să plec de acasă, poate vreo mănăstire mă va ajuta sau vreun centru pentru mame singure, sau cineva căruia i se va face milă de mine şi mă va ţine la el. Nu ştiu ce să fac… Ştiu că în situaţia mea cel mai bine ar fi să avortez şi aşa nici eu nu-mi încurc viaţa şi nici părinţilor mei pe care îi iubesc mai mult decât viaţa mea. Părinte, ce să fac cu mine şi cu viaţa copilului meu? Dacă aş şti că cineva în lumea asta mă va ajuta şi acum aş pleca, doar să nu fac avort. Iertaţi-mă ţi aştept răspunsul dumneavoastră. Doamne ajută.