Sărut mâna, părinte! Sunt căsătorită de 1 an. La început totul era bine, până când soţul meu şi-a găsit de muncă, am trăit în Bucureşti, revenind în Moldova cu încă câţiva colegi din Bucureşti soţul meu după servici a încetat să mai vină la timp acasă, în fiece zi bere şi discuţii de afaceri, spunându-mi mereu că tu nimic nu înţelegi şi nici nu încerc să-ţi explic. În fiece zi e ceartă în familie din cauza aceasta. Mă înjoseşte, îmi spune multe cuvinte mudare, în plus că el se va descurca şi fără mine, că nu sunt ultima, eu mai bine merg cu băieţii decât vin acasă, mă minte. Nu ştiu cum să mai vorbesc, ce să-i mai spun, mereu îmi zice – obişnuieşte-te, că aşa va fi şi mai departe, conformate situaţiei. Avem un copil mic de 8 luni şi din cauza serviciului îl vede doar duminica, ceea ce nu-i bine! Pe când eram la Bucureşti şi bani nu prea erau, era totul bine, de când a crescut în statut, s-a schimbat total! I-am zis de nenumărate ori că nu-i bine să-şi jertfească familia pentru serviciu şi visul lui de a ajunge cât mai sus. Totul trebuie să fie paralel, sunt şi eu o sâcâită, dar nu-i reproşez nimic vis-a-vis de serviciu, dar de ceea ce face şi unde merge după serviciu. Sunt atâtea de spus şi toate dureroase. Nu vreau să se repete destinul familiei lui, părinţii au divortat pe când el avea 7 luni. Tatăl lui a înşelat-o pe maica-sa, el a fost crescut până la 14 ani de bunei, mama sa a înnebunit (în cel mai direct sens). Nu vreau…