Binecuvântaţi şi vă rugaţi pentru sufletul meu. V-am mai scris de câteva ori. Mă face să mă simt mai bine. Vreau să mă las de 2 păcate, unul îl fac de 15 ani, deşi ştiu că e păcat, adică fumatul, dar nu de asta vreau să vorbesc, de anticoncepţionale. Am o fetiţă deja de aproape doi ani, două luni în urmă am crezut că sunt din nou gravidă, dar nu m-am arătat bucuroasă în faţa soţului pentru că el nu mai vrea copii şi pentru că noi nu ne mai înţelegem de loc. El demult vrea să se despartă de mine, de când s-a născut fetiţa, deci de 2 luni am început să iau anticoncepţionale să nu rămân gravidă. Mai mult pentru că ştiu că el nu mai vrea copii, dar aş vrea să le las şi să mă las în voia lui Dumnezeu, chiar dacă aş mai rămâne gravidă, dar ştiu că el nu e de acord. Daţi-mi un sfat, cum să procedez, cum să fac, dacă îi zic, zice că vreau să rămân ca să îl ţin lângă mine sau cine ştie ce. Nu ştiu cum să fac, ar fi bine să nu îi spun?
- luc a întrebat 13 ani ago
- last edited 8 luni ago
- You must login to post comments
Domnul să vă binecuvinteze. Da eu cred că și fumatul e la fel de grav. Poate că și de el e cazul să vă lasăți. Soțul are afecțiune din pricina păcatelor și principalul este fumatul. Căci doar întâi fumatul a fost și abea nu demult și a doua s-a adăugat. Eh, și de ar fi numarul numai 2… Dar sunt ele mai multe acolo în suflețelul vostru. Deci! Fumatul. Când veți scăpa de fumat atunci să știți că vă va fi mai ușor. Nu numai cu sănătatea ci și în relația cu cei din jur. În cazul dumneavoastră eu văd păcatul fumatului cu mult mai afectiv. Desigur că nu vreau să par mângâietor și aprobator al pastilelor anticoncepționale. Așa că din partea noastră sfatul să trageți atenție asupra păcatului fumatului. Și totodată să vă faceți un duhovnic de familie. Și imediat voi publica un îndemn al unei surori care foarte bine se potrivește la acest subiect. Numai că mai am puțin până ajung la el. Dacă vreți să apară mai repede atunci faceți un pic de pauză în trimiterea mesajelor. Mi se termină puterile …. Am glumit, imediat vă public și acel sfat. Sfatul nostru este să nu mai zăboviți nici o clipă. Căutați mai întâi un duhovnic, sau vorbiți cu soțul și spuneți să alegeți împreună un preot iscusit care să vă fie duhovnic. Și apoi începeți lupta personala cu păcatul fumatului cerând sprijinul și al soțului. Și împreună cu duhovnicul veți reuși foarte usor să păstrați familie, și nici cu pastile nu veți mai avea de luptat.
Iertați și binecuvântați.
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.