intalnirea privata cu duhovnicul

Părinte, mă iertaţi că mai adaug şi eu încă o întrebare la şirul care nu se mai opreşte, dar vreau să vă spun un lucru foarte frumos, pe care l-am văzut şi constat în sinea mea. Am fost de curând să mă spovedesc la preotul meu de acum câtiva zeci de ani, de la care aveam nevoie de o dezlegare pe care numai dânsul mi-o putea da. Eu merg la multe Biserici, la hramuri, etc. Şi e tare frumos să constat că fiecare Biserică are o comunitate bine strânsă, toţi de acolo se ştiu între ei, toţi pun umărul la treabă, nu se codesc să faca nu ştiu ce treabă, şi asta din iubirea şi respect faţă de Părintele lor Paroh, prin care ei văd pe Dumnezeu. La Biserica de care vă spuneam, unde am fost la părintele meu duhovnic a trebuit sa astept mult la spovedanie. Dar nu pentru că erau mulţi oameni de spovedit, ci pentru că (şi vă spun asta cu lacrimi în suflet) la părintele veneau perechi de tineri, care doreau să se căsătorească şi stăteau aşa pe îndelete de vorbă în jurul părintelui, relaxaţi, dar responsabili, iar părintele le răspundea cu dragoste şi cu autoritate la fiecare nelămurire. Mărturisesc că pentru prima oara în viaţă am văzut acest obicei. Care este minunat! De l-aş fi făcut şi eu la vremea căsătopriei mele! Şi abia acum înţeleg ce înseamnă ca doi tineri căsătoriţi să mearga în viaţă numai sub îndrumarea unui duhovnic comun. Sunt greutăţi, neînţelegeri, ispite, dar dacă mergi la doctor, îţi dai seama mai repede că ai o boală. Noi, care nu am mers, şi nu ni s-a propus un astfel de dialog ziditor atunci când am programat cununia (pentru că aşa erau chemate aceste cupluri), am tratat cu superficialitate totul, de la cap la coadă. În ziua de astăzi, oamenii drepţi sunt nişte excepţii, la tot pasul, în neam şi în afară, la cunoscuţi şi peste tot, suntem numai oameni sub robia păcatelor şi a patimelor. Rar mai vezi oameni care nu sunt beţivi, afemeiaţi, geloşi, cicălitori, neliniştiţi…asta este majoritatea. Dar ei strigă de disperare…iar un sfat dur ajunge ca să îi depărtezi de tot! Pentru că suntem orbi, ne trebuie medicaţie treptată, cu discernamant, chiar de nu putem oferi dragoste, nu o putem lua dacă în cuvintele cui ne adresăm pentru ajutor, nu vedem dragoste ci o punere la zid. Aşa că, toţi cei aflaţi în necazuri conjugale, să îndrăznim să cerem o întrevedere în care să discutăm fără grabă, în linişte şi cu sufletul la vedere tot ce ne apasă. Eu cred şi am văzut că este bine aşa pentru cuplurile care veneau la sfat cu părintele împreună cu copilaşii cei mici. Doamne, ajută-ne, nu ne lăsa!