Doamne ajută! Sfințiți părinți, îndrumați-mă vă rog cum să mă comport cu propria mamă? Simt că nu mai am puteri să o iert, să o rabd. Deși poate o v-oi ierta cu timpul dar știu sigur că o să am cu totul altă atitudine față de ea. Am iubit-o ca pe o mamă întotdeauna și m-am rugat pentru ea să o ierte Dumnezeu, însă m-am ales doar cu vorbe urâte ca blestemul și altele de felul ăsta, (este o fire supărăcioasă și nervoasă, nu suportă să o corectezi sau să-i zici vre-o dată că nu e bine ce face, că se face foc, după care zice : batăte-ar Dumnezeu să te bată și multe altele. Mă gândesc poate are ispite, a avut după mine un avort și nu știu ce să zic poate acest păcat cade și pe umerii mei…) și într-adevar am numai nefericiri în viață, pentru că l-a influiențat și pe tatăl meu care la fel îmi spunea mereu că nu voi fi fericită în viață și că îmi va fi foarte greu.., și vă spun că cuvintele lor se adeveresc, pentru că mi-a dat Dumnezeu și talanți și alte daruri dar nu mă pot realiza în viață. I-am zis duhovnicului că nu-mi iubesc mama suficient după toate acestea.., însă D-lui mi-a spus că așa ne schimbăm după ce avem copii, și nu mi-a reproșat nimic, deși poate mai aveam multe să-i spun dar uneori îmi este greu pentru că ne înțelegem într-o altă limbă decât română. Sunt foarte multe de spus Părinte, însă mă strădui să fiu succintă.., noi suntem doi copii la părinți, mai am un frate mai mare care întotdeauna a fost și va rămâne cel mai bun copil pentru părinții mei.., și v-o spun cu sinceritate că niciodată nu am fost geloasă, ba dimpotrivă mă bucur că el fiind în țară are posibilitatea să-i viziteze mai des. M-a durut însă faptul că chiar dacă fratele mai ridică vocea la mama mea ea se făcea că nu observă nimic, niciodată.., pe când pe mine de la o simplă vorbă îmi zicea că sunt nu știu cum și că mai bine nu mă năștea că tot ce-i rău e la mine, iar el este copilul care și l-a dorit. Am avut multe momente când părinții m-au ignorat, (în comparație cu fratele care mereu era în centrul atenției) și asta chiar a lăsat o amprentă în comportamentul meu, pentru că mă simțeam de multe ori inutilă și fără curaj. Sunt un om sincer și spun lucrurilor pe nume poate de aici și apar insuccesele mele. Îmi vine foarte greu să spun astea, dar asta e realitatea, nu mai știu cum să fiu, îmi pare rău în fața lui Dumnezeu și mi-e frică să nu încalc porunca sfântă „care spune să cinstești părinții”. Nu știu ce să mai fac, am atâtea ghinioane în viață, și nu înțeleg de ce?! Nu am dorit la nimeni rău în viata, am fost ascultătoare față de părinții mei, mă gândeam mereu să fac imagine bună părinților mei, am învățat cu puterile mele, am fost lăudată, nu le-am făcut niciodată probleme, dar am primit numai reproșuri și certuri din parte lor. Când se mai certau părinții mei eu eram acea care suferea și cea care mă rugam Domnului să fie bine, pe când fratele habar de grijă… Nu-mi dau seama de ce am atâtea ispite și încercări de la viață, până când trebuie să suport toate acestea? Credeți că aceste încercări mi se trag de la părinții mei? Sau poate așa ne încearcă Dumnezeu? Îmi doresc din suflet să-mi pot educa copiii după alt model.., nu vreau să fiu ca mama mea, (cu durere spun asta), și mă rog Domnului să pot să-i iubesc pe copiii mei egal, să nu fac nici o diferență, și mi-e frică de Domnul pentru neînțelegerile cu mama și de vorbele grele ale ei. Sunt o veche cititoare, vă apreciez mult, vă rog dați-mi un sfat! Numele meu este …(cenzurat de administrație), însă din motive că am recomandat la mai multe persoane(diferite) acest sait, vă rog mult să nu faceți public numele meu. Vă mulțumesc din suflet!
- a întrebat 12 ani ago
- last edited 2 luni ago
- You must login to post comments
Bună seara. Dar oare mama cum te-a suportat 9 luni în burtă? Și nu s-a întrebat de poate sau nu poate să te ierte … Oare cum te-a suportat și ți-a oferit propria hrană spre ați asigura existența? Și nu s-a întrebat de se merită sau nu se merită să facă aceasta … . Nu pot să vă ofer susținere în părerea voastră pentru că este doar numai un adevăr, pe care și Grigorie Vieru l-a mărturisit mereu: Mama este cel mai sfânt lucru pe care îl avem. Și așa și este scumpii mei. Aș putea spune că toate încercările la care o supunem noi pe ea, încă din momentul zămâslirii noastre îi motivează și îi aduce iertare și crezare a oricărui lucru pe care îl va face. Sincer să fiu: chiar de blesteamă, chiar de se supără, chiar de are comportament inadecvat unui creștin; nimic din acestea nu ne va afecta dacă vom continua să o iertăm, să o iubim și să uităm toate fiindu-i mereu alături și de sprijin. Lăsați ura și luați rugăciunea în chipul vostru. Nu mai pierdeți timpul cu supărările, nu o veți ajuta cu nimic pe: mamă. Rugăciunea: „Rugăciunea copilului pentru părinți” va evidenția cele spuse de mine. Pentru început cel mai bine ar fi să lași puțin loc pentru liniște în relația voatră. Nu îți spun să nu vorbești cu ei, dar vorbește însă fără a folosi metodele pe care le-ai folosit. Doar cu dragoste, liniște și respect; fără replici, fără ridicare de ton în cuvânt și fără motive de ceartă. Și veți vedea că se vor liniște spiritele și părinții își vor reprimi valoarea și frumusețea. Iar încercările nu vin din felul părinților de a fi. Încercările le ai din lipsa înțelepciunii în a fi cât mai perfectă pe toate planurile: și relația cu parinții. Ai nevoie să aduci dragoste între voi. La aceasta lucrează și încearcă să îmi înțelegi bine ideia. În dragoste găsești soluția pe care o cauți. Am avut aceliași probleme. Și ce crezi: cuvântul rău nu a ajutat, ba mai multă tensiune aducea iar din dragoste le reușesc pe toate. Încetu cu încetu am ajuns să aduc și eu pace între mine și mama mea, care la fel părea a fi o purtăroare de haine lumești și o îndoctrinată comunistă. Dragostea și liniștea mea, dar și calmul și cuvântul blând alături de rugăciunile către Domnul a adus pace și liniște mamei mele. Mai am ceva de lucru cu plecatul la Biserică, dar mai e puțin și o să fie și aceasta. Așadar, din propria mea experiență la acest capitol: dragostea e locul unde trebuie să cauți.
Doamne, Dumnezeule, rugându-mă Ţie pentru tatăl meu şi pentru mama mea, împlinesc una din cele mai sfinte îndatoriri pe care Tu le-ai pus asupra mea, care este să-i cinstesc şi să-i iubesc din tot sufletul meu şi din toată inima mea. Cea mai dintâi îndatorire a mea faţă de ei este aceea de a mă ruga Ţie, întotdeauna, pentru sănătatea şi fericirea lor şi de a-i ajuta din toate puterile mele.
Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
