Societatea si noi

Sărut mâna părinte! Mă frământă de ceva timp o întrebare pe care mi-o tot pun mie, aștept răspuns de la Dumnezeu, iar acum o pun Sfințiilor Voastre. Lucrez în tură de noapte. Tot timpul. Suntem un colectiv destul de mare de oameni care muncim împreună și a căror activitate este strâns legată. Mai bine zis nu avem fiecare o muncă individuală. Fiecare însă are un loc bine determinat. Așa eram și eu până nu demult. De ceva timp însă am devenit „om bun la toate”, „topor de oase” cum s-ar spune popular. Oriunde este nevoie de un om eu sunt trimisă, numele meu este strigăt toată noaptea. Pur și simplu nu mă obosește munca în șine ci faptul că sunt plimbată de colo-colo. M-a obosit această situație atât de tare încât mă simt epuizată și fizic și psihic. Îmi lipsește stabilitatea cu care mă obișnuisem. Stau și mă întreb de ce numai eu. Nici un om nu e de neînlocuit, așa se spune. Aș vrea să ridic problemă în față șefilor dar stau apoi și mă gândesc dacă nu cumva mândria din mine e cea care îmi dictează. Poate că Dumnezeu vrea să fac ascultare acolo, la locul de muncă, nu știu. Nu știu ce să fac, de aceea am îndrăznit să vă cer îndrumarea.