Părinte, îmi cer iertare pentru îndrăznirea de a vă deranja cu o problemă personală atât de complicată, însă am nevoie de sfatul și îndrumarea unui preot pentru rezolvarea ei. Apelez cu încredere la ajutorul dumneavoastră prin intermediul calculatorului, pentru că nu o altă posibilitate, cel puțin deocamdată. Sper că mărturisirea mea, să nu vă împovăreze… Sunt din România, însă momentan locuiesc în Italia, împreună cu mamă mea. Tatăl și fratele meu sunt rămăși acasă. Povestea vieții noastre e destul de lungă și de complicată, însă, pentru a evită pe cât posibil de a vă răpi din timpul dumneavoastră, o să relatez pe scurt evenimentele majore care s-au petrecut în familia noastră, în decursul a câțiva ani până în prezent. Am fost o familie normală, cel puțin în aparanta, pentru că astăzi părinții mei sunt divorțați. Și ca în orice famile, există încercări, necazuri, secrete… mai ales necazuri, nu! mai ales secrete. Noi locuiam la țară, într-o casă cumpărată în urma vânzării apartamentului de la oraș. În urmă cu 10 ani, părinții au decis să plece în străinătate pentru a câștiga mai bine și a ne asigura astfel viitorul mie și fratelui meu, însă s-a ales praful de tot pentru că la puțin după plecare lor, casă noastră a fost incendiată și am scăpat teferi doar eu și fratele meu. A urmat o perioadă grea pentru toți, care din păcate se mai prelungește și astăzi. În încercarea de a reconstrui tot de pe iarbă verde, după câțiva ani un alt necaz, a zdruncinat temelia familiei mele, iar consecință a fost divorțul părinților. De atunci se împlinesc șase ani, în care și mama și tata și-au văzut de viața lor. Tata s-a ocupat de construcția casei și de nenumăratele „refaceri” ale vieții, iar mama cu luptă de a găsi și păstra un loc de muncă pentru a plăti studiile mele și ale fratelui meu. Până acum nimic deosebit. Însă, după ani de rugăciune și nedejde de a înțelege de unde atâta necazuri și nenoroc, mama mea a aflat că la bază tuturor stau vrăjile și făcăturile. Suntem o familie creștin-ortodoxă, deși trebuie să recunosc că din păcate, nu sunt un model pentru ceilalți creștini. Ne rugăm, dar mai și uităm, mergem la biserică, dar nu tot timpul, ș.a.m.d. Dușmani avem. Nu știm de ce, dar avem. Totuși problema esențială, pentru care mi-am permis să vă scriu este alta. Mama mea este o persoană cumsecade, harnică, bună la suflet, răbdătoare și credincioasă, însă nimic din toate astea nu au ajutat-o în viață. A avut ghinion de când se știe, și uneori îmi spune că se simte de parcă ar fi că un mort mergător… înspăimântător, însă e și mai rău de atât pentru că un mort ar atrage atenția, însă ea nu. E un om invizibil pentru ceilalți. După multa trudă a gândurilor, a ajuns la concluzia că răul se trage de demult, din copilărie, chiar de la botez. Și iată de ce! Relația dintre mama mea și mama ei, adică bunica mea, a fost mai mereu una rece și distanță. Nu pot garanta că bunica mea este o femeie credincioasă, dar nici nu sunt sigură că nu ar fi, nu vreau să fac vreun păcat. Totuși, povestea botezului mamei mele e stranie. Bunica a spus că din cauza că era bolnavă și se temea să nu moară, mama mea ar fi fost furată din spital într-o noapte, de către o asistentă și dusă pe ascuns într-o biserică și botezată de un preot. Povestea asta e stranie pentru că nu a fost nimeni de față ca martor din familie, afară de bunica, asistenta și preotul. Nici bunicul, nici vreo altă rudă sau cunoștință care să fie martor. În plus, mama mea nu și-a cunoscut niciodată nasa de botez… De aici a ajuns la concluzia că poate nu a fost niciodată botezată. Și acum vă întrebăm pe dumneavoastră, ce ar trebui să facem? Ne-am gândit să o telefonăm pe bunica și să-i cerem să ne spună adevărul, însă nu avem prea mare în credere în cuvântul ei… Mama se gândește să se boteze, este bine? Părinte, vă rog din suflet să ne ajutați să luăm o decizie înțeleaptă. Vă mulțumesc!