Despre iertare

Păcatele pe care le-a cunoscut omul că sunt păcate şi le-a mărturisit la duhovnic şi i-a părut rău şi a făcut canon pentru ele, se iartă. Iar acelea pe care omul nu le-a ştiut că sunt păcate sau le-a uitat, nu din rea voinţă, ci din neputinţă, acelea se acopăr din mila lui Dumnezeu, că altfel nici un suflet nu ar fi ajuns în rai. Pentru că, spune Evanghelia: „Nimic necurat nu va intra întru împărăţia cerurilor.” Şi ferice de cei ce li s-au iertat şi acoperit fărădelegile! Înşă celor ce chiar de n-au reuşit să se spovedească, împărtăşească, dar au făcut fapte bune şi s-au pocăit prin rugăciuni şi plâns, de se vor ruga familiarii, biserica pentru ei, prin mila Domnului, să nădăjduim că se vor mântui. Celor însă ce au fost în neştiinţă despre Evanghelie, atunci vor fi judecaţi după 4 legi universale, după spusele sfinţilor părinţi: 1) Răul care l-au făcut, 2) Răul ce l-au făcut alţii din cauza ta, 3) Binele ce l-ai făcut, 4) Binele ce l-au făcut alţii prin imboldul tău. Căci puţin ai ştiut, din lege şi păstrarea drumului creştin – puţin ţi se va cere, mult ai ştiut, legea, Evanghelia, Viaţa Domnului şi n-ai urmat lui – mult ţi se va cere şi de mult vei fi judecat. Deci să luăm în seamă cum ascultăm şi îndeplinim, căci cine cunoaşte mai mult despre voia Domnului şi o împlineşte – i se va mai da, cine nu – i se va lua şi puţinul pe care-l are.

Să nădăjduim în Domnul şi mila lui şi să vizităm mai des lăcaşurile sfinte, pentru pocăinţă, spovedanie, împărtaşanie – ca să primim leac sufletului şi viaţa veşnică!