teama

0
0

Sărut mâna părinte. Sunt Daria, v-am scris și acum un an și ceva în legătură cu o femeie ce mă tot oprea pe stradă pentru a-mi cere bani că ea o cunoștea pe bunica mea și merge la biserici și se roaga pentru noi și să îi dau bani etc. Problema e că nici în ziua de azi după 2 ani nu am scăpat de aceeastă teama de această obsesie să nu mă oprească iar să nu i se întâmple ceva rău familiei mele sau mie. Nu înteleg cu ce am greșit să chinui atât. E un chin foarte mare de 2 ani să mă gândesc zi și noapte să trăiesc cu teamă, zi de zi să nu mă pot bucura de nimic chiar și acum când vă scriu aceste rânduri plâng și sunt disperată nu știu ce să mai fac… Anul trecut i-am dat chiar și un milion în speranța că ne v-a lasa în pace. Un timp nu am mai întâlnit-o dar acum de vreo 6 luni, iar a început coșmarul. Am ajuns să îmi fie frica să ies din casă să o las pe mama singură pe stradă. Mă trag dintr-o famile de doamne și părinții mei nu știu acest lucru. Deși de multe ori și pe mama o vedeam speriată de acea femeie dar nu îmi spunea nimic, ne ameninta că ea merge la biserici și ne face nu știu ce nu știu daca mi-a făcut ceva o vrajă farmec pentru că pur și simplu sunt obsedată de această femeie, sunt disperată de multe ori simt că mă lasă puterile. Iar acum vre-o 2 săptămâni mi-a cerut bani și i-am spus frumos ”Te rog lasă-mă în pace” Și i-a mi-a răspuns pe un ton urât ”Vai ce rea ești parcă mușc din tine”. Problema e că aș apela și la poliție însă ei sunt un clan de țigani care opresc multa lume nu doar pe mine și îmi e teamă… Sunt conștientă că nu doar pe mine mă oprește însă nu pot înțelege de ce sunt atât de afectată. Și trăiesc cu această teamă. Ajutați-mă vă rog din toată inima. Sunteți singura persoană care știe acest lucru și căreia i-am povestit chinul meu. În plus când o văd încep să tremur îmi bate inima tare și poate deși, de multe ori nu îmi sune nimic eu toata ziua mă macin pentru gânduri rele. De multe ori nu am mâncat nu am dormit…

  • You must to post comments
0
0

Sa învie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui, sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dânsul. Dragă soră, cred că frica pe care o aveți nu e altceva decât necredința în Dumnezeu pe care o purtați în sine. Dar Tu, Doamne, să nu-Ți îndepărtezi îndurările Tale de la mine, mila Ta și adevărul Tău pururea să mă sprijinească. Fiindcă rele nenumărate m’au  împresurat; fărădelegile mele m’au ajuns și n’am fost în stare să văd; înmulțitu-s’au mai mult decât perii capului meu, și inima m’a părăsit . Dar Tu cu mine ești Doamne și nu mă voi teme ce-mi va face mie omul. Păzește sufletul curat iar de restul se îngrijește Dumnezeu, ai încredere în Domnul  roagăte seara și dimineața și vei simți ajutorul neapărat.

Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu, și toate celelalte se vor adăuga voua.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.