Scumpii mei, este o problemă enormă, prin care am trecut și eu în copilăria mea. Sudalmele de Dumnezeu erau în top, de dimineață și până seară. Iar toate acestea, au încetat după multe lacrimi de rugăminte în adresa tatăicului meu. Sincer. Dar nu am reușit să-l conving imediat. Abia după ce am devenit preot. I-am spus atunci: ”Tăticule, ce fel de păstor mai pot fi eu și cum să mai aibă lumea încredere în mine, atunci când însuși părinții mei nu-L respectă pe Dumnezeu. Se primește ca în Scriptură: Doctore, vindecă-te pe tine însuți”. A fost o discuție liniștită, nu la mânie, plină de dragoste, după care, tăticul meu mi-a făgăduit și mulțumesc lui Dumnezeu se ține de cuvânt. A avut o luptă grea! Visa noaptea că suduie de Dumnezeu, etc. Diavolul foarte greu s-a depărtat. Dar a reușit, pentru că a avut voință. Vreau să sper că, și tatăl Dvs. va avea voință. Dar, să discutați cu el, într-un moment liniștit. La mânie, nu are efect. Apropo, destul de interesantă este și mărturia surorii noastre de mai sus. Eu zic că merită recitită, iată de ce, v-o propun: ”Spun asta gândindu-mă la patima mâniei care a pus stăpânire pe mine, mă enervam la culme din orice fleac și mă răzbunăm pe ai mei, pe copii, pe lume nevinovată. Și tot ceream în rugăciune să mă scape Domnul de puterea asta a mâniei pe care pur și simplu nu o puteam controla. Și iar cădeam în mânie, iar țipam, iar urlam la toată lumea, iar speriam lumea cu ieșirile mele nervoase. Era o slăbiciune extraordinară, mă simțeam un nimeni imediat după ce izbucneam în nervi, dar ce folos, că iar cădeam. Până într-o noapte când după o năvală a mâniei care deja se manifesta singură, ca un mecanism care e obișnuit să meargă în mine, am început să strig și să plâng din adâncul adâncului sufletului meu: DOAMNEEEEE!!! NU POT!!!! Nu pot să scap de mânia asta!!!! AJUTĂ-MĂ ȘI STÂRPEȘTE MÂNIA DIN MINE!!! Zilele și timpul care a urmat după această rugăciune disperată a mea, pentru că vroiam să iasă spinul ăsta din mine, au avut ca efect o totală liniștire a mea. Mă și miram cum eram eu așa de calmă când mi se iveau niște motive care înainte mă enervau. Și atunci când încep să mă enervez parcă e ceva în mine care îmi șoptește să fiu mai blândă că va fi bine cu blândețea, nu cu nervii împrăștiați. Un fel de antrenor care îmi zice „acum trebuie să te calmezi, să vorbești calm, să ai răbdare…”…și simt o pace, și totul pe lume devine atât de simplu și se reduce la a iubi din tot sufletul, fără teamă. Maica Domnului și Dumnezeu și Sfinții ne iubesc, dar nu cum gândim noi, nu cum iubim noi, cu o iubire egoistă, omenească, care vrea exclusivitate, nu cu accente de gelozie. Dumnezeu ne iubește pentru că El dă la o parte artificiile cu care ne împodobim trăind în lumea asta și ne vede așa cum suntem, așa cum ne simțim și noi când suntem singuri cu noi, vede că suntem copiii Lui și vrea ca să muncim și noi, sa punem un umăr convingător la șlefuirea noastră, pentru că multe daruri și bucurii neînchipuite vom avea”.

Doamne, ajută-ne pe toți!

Preot Iulian Rață