Dragi şi Stimaţi Părinţi, ajutaţi-mă vă rog să înţeleg situaţia creată. Nu demult mama a trecut la Domnul. Tata a rămas singur şi mă are numai pe mine, alţi copii nu are, fraţi surori nu are… După ce a murit mama eu i-am spus că unica salvare e credinţa. De atunci au trecut deja vreo 3 luni şi noi destul de des ne certăm din cauza credinţei. El spune că uite lumea ce face şi cum trăieşte, dare eu îi spun să nu retraiască pentru nimic ci să creadă în Măntuitorul nostru, deoarece toată nădejdea este la El. Ne certăm foarte tare din cauza asta. Deseori se termină că el plînge şi eu mă simt vinovat pentru asta. Există cuvintele Mîntuitorului care îmi dau puteri “Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.” Dar există şi porunca a 5-a şi porunca Dragostei şi alte referinţe în scriptură despre cinstirea părinţilor. Vă rog de mă iertaţi.
- Nicolae a întrebat 12 ani ago
- last edited 2 luni ago
- You must login to post comments
Dragă frate, e bine că credința din sufletul tău pe care Dumnezeu ția descoperito și la care te îndiamnă e aprinsă, dar nui impune tatălui tău cu forța să facă ceia ce el încă nu cunoaște, ci străduete prin propria ta pildă săi cultivezi aciastă sămânță a credinței, citește viața Sfântul mucenic Pantelemon și vei vedea cum el lau adus pe tatăl său păgân la adevărat credință. Nu te grăbi ci demonstreazăi prin propria ta viață în adevărata credință că aciasta este adevărata cale spre mântuire.
prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
