iubire inposibila

Bună seara, părite! Mai întâi de toate, rog de mă iertaţi pentru subiectul ce-l abordez. Sunt o fată de 24 ani, cred în Dumnezeu şi am o mare frică de el, tocmai de asta şi am hotărât să apelez la ajutorul dumneavoastră. Vă rog din tot sufletul să mă ajutaţi să iau o hotărâre corectă. M-am pomenit şi eu într-un păcat enorm de mare. M-am îndrăgostit  de un bărbat de 28 ani căsătorit, la început nu am ştiut că e CĂSĂTORIT, chiar de la prima vedere am simţit ceva ce nu mai simţisem niciodată, parcă îmi era cineva apropiat sufletului cu toate că nu îl cunoşteam absolut, chiam îmi ziceam în sine că sunt nebună, cum poate fi aşa ceva…cine e el pentru mine?!”. Ne-am întâlnit două săptămâni după aceia cu lacrimi în ochi mi-a zis că e căsătorit. Chiar de la prima întâlnire am simţit că mi-e sufletul pereche, parcă ne ştiam dintodeauna, ciudat e faptul că ambii am simţit acest lucru. Ambii ne-am trezit într-o depresie grea, la început el era cu gândul să îşi pună capăt zilelor, mai apoi eu eram disperătă, el îşi recunoaşte mereu greşeala, dar îmi afirmă ca cât nu s-a străduit nu a putut să îşi ascundă sentimentele, mi-a mărturisit că este pentru prima dată în viaţă când simte aşa ceva, relaţia cu soţia lui e bună, numai că îi lipseşte ceea ce simte pentru mine, la început credeam că mă minte, însă au fost cazuri când a plâns pe umărul meu. El a venit la mama mea, i-a mărturisit şi ei ceea ce simte pentru mine şi despre situaţia lui…mama la început s-a revoltat, mai apoi văzând în ochii noştri dragostea, ne-a zis ambilor ,,dragii mei, e un păcat mare ceea ce faceţi, eu nu mă implic, făceţi cum credeţi de cuviinţă,,. Ea deobicei este severă, dar văzând dragostea noastră nu a avut cuvinte. Am încercat să ne despărţim, dar nu reuşim, e foarte greu, eu chiar am plecat peste hotare, dar tot acest timp nu a schimbat nimic, dragostea a devenit şi mai puternică. Cel mai dificil moment e că are un copil şi urmează să apară al doilea. Numai copii îl ţin în familie, nu le poate provoca durere, eu sunt deacord cu el. Dar ce să facem cu dragostea. Am impresia că niciodată în viaţă pentru nimeni nu voi mai simţi aşa ceva. Îmi cer iertare pentru cele mărturisite şi vă rog din suflet să mă ajutaţi …cum să procedez? Mulţumesc şi încă o dată vă rog de mă iertaţi.