Cum e bine de facut?

Bună ziua, părinte…am o problemă care durează de 2-3 ani deja, e vorba despre un bărbat cu care am fost împreună timpul acesta, dar fără cununie.De la început bine şi frumos, dar apoi au început divergenţe, care cred că apăreau din cauza faptului că nu suntem compatibili, aşa credeam eu cel puţin. Adică diferite situaţii în care când era ceva în neregulă eu mereu încercam să-i spun că ,,uite trebuie să vorbim, să vedem ce n-a fost bine, cine a greşit şi cum să facem să nu se mai repete ,,adică să ne perfecţionăm relaţia şi să ne cunoaştem …şi de fiecare dată eu eram cea care vorbea la infinit şi explicam că uite aşa ar fi normal, aşa ar trebiu să faci tu, aşa eu, parcă citeam lecţii, el însă parcă nici nu mă auzea, aveam impresia că vorbeam în chineză. Promitea că pe viitor va fi mai bine, dar nu se schimba. După care în timpul acesta lung eu deja obosisem de lecţiile astea şi el mai ales şi am ajuns la o etapă în care eu mă torturam singură pe mine de faptul că el nu înţelege şi mă face să sufăr, fiindcă când eu plângeam (ceia ce eu fac foarte des, sunt tare sensibilă), el nici o atenţie, adică se obişnuise cu faptul acesta, de fapt la început mai încerca să mai vină să mă aline, dar mie îmi părea că nu spune ce trebuie şi nu e din suflet ci doară aşa. Suferinţa mea era nu doar prin plâns, dar şi prin ceartă şi dureri de cap. Ultimul timp era insuportabil, am plecat de la apartamentul în care locuiam împreună înca în iarnă şi apoi după 2 luni am fost iarăşi împreună pentru 2 luni şi de atunci iar şi iar…se întâmplau aceleaşi neînţelegeri şi mai grave.Acum recent iar ne-am apropiat, dar am impresia că doar trupul meu! Înainte de asta m-am rugat mult şi crdeam că am fost ascultată, dar oare nu e o nouă ispită? Aşa cred că sună o dată în săptămână, e distant, e altfel…pe mine asta mă omoară, sufăr enorm, căci cât am fost împreună, l-am îndrăgit, poate m-am obişnuit, sau îl iubesc.Cert e că acum vreau să fim împreună, îmi doresc tare mult copii, îl accept aşa cum e deja, dar îmi pare că nu sunt nimic pentru el. Acum am citit filele de Pateric de astăzi 13 şi m-am recunoscut acolo…cred că totuşi eu sunt cea vinovată, l-am cicălit atâta că….Nu mai ştim ce e bine şi ce e rău şi ce trebuie să fac. Am greşit mult acum cred că aş fi altfel, mai ales că multe lucruri pe care le-am făcut împreună cu el erau păcătoase, dar vreau să mă îndrept, să am o familie, mă simt singură. El e tare mândru şi cred că îşi iubeşte doar munca. Cum să fac???