Citind răspunsul la întrebarea 13929, deşi aţi dat un răspuns la această preocupare pot spune că sunt în aceaşi situaţie şi eu. Diferenţa e că el se pregătea de călugărie, eu mă gândeam să apuc acelaşi drum şi ne-am cam îndrăgostit. De mai bine de un an îl evit şi păstrez distanţa, dar exact când mă bucur că l-am uitat sau că am trecut peste cunosc pe cineva care îl cunoaşte sau mă întâlnesc cu el şi îmi dau seama că ceea ce simţeam e mai puternic şi mai mare ca oricând. Am citit paraclisul Maicii Domnului de nici nu mai ştiu când. Duhovnicul meu îl cunoaşte şi nu interzice o potenţială relaţie între noi, dar numai dacă mă căsătoresc cu el. Adică să vreau să mă căsătoresc cu el şi abia atunci îmi dă voie să mă întâlnesc cu el. Eu chiar dacă sunt îndragostită de el, tot mă gândesc că îmi doresc şi eu această viaţă monahală, îngerească. Mereu mă gândesc dacă se poate avea o astfel de viaţă în căsnicie? Şi în plus de unde îmi dau seama că nu îi sunt ispită? Şi în plus e păcat atâta timp cât nu eşti frate de mănăstire să te căsătoreşti? Adică nu înţeleg cum de te hotărăşti să porneşti pe un drum şi după te răzgândeşti, e considerat păcat?