Mostenire

Sărut mâna, părinte! Aş dori să-mi daţi un sfat în privinţa părinţilor mei, care fratelui meu i-au lăsat totul ca moştenire, adică toată gospodăria din oraş cu toate condiţiile, mie doar o mobilă şi-o masă la bucătarie. Nu pot să mă plâng, nici nu îndrăznesc să-L mâhnesc pe Dumnezeu, căci El ne poartă de grijă şi la rândul nostru avem o situaţie materială mult mai bună decât la fratele meu, numai că noi ambii muncim şi din credite nu ieşim, dar fratele meu cu cumnata care n-a muncit o zi, au de toate gata. Eu sunt de părerea că fiecare copil trebuie să-şi facă casa sa proprie, să aiba ceva al lui, iar ceea ce le va da părinţii, să fie al lor după moarte. De fiecare dată când mă duc la părinţi, trebuie să o văd pe cumnata şi pe copilul lor care tare de multe ori face mofturi din cauza că i se pare că totul e a ei şi aşa începe cearta între copii şi noi. De la o vreme încep să cedez că văd că n-are rost, lor li-i bine acolo, la totul gata, cu mâncare caldă pe masă, cu facturile achitate şi nici gând n-au ca să se munte de-o parte. Dar totuşi mă doare sufletul, eu ca mamă a 2 copii nu mi-aş permite ca unuia să-i dau totul, iar altuia practic nimic. Aşa că eu lucrurile nu le pot schimba, dar nici nu ştiu cum să mă comport ca fiică… care sunt obligaţiile mele creştineşti pentru părinţii mei? Eu îi iubesc şi-i stimez şi ei mă susţin când am nevoie. Dar consider că toată grija faţă de ei la bătrâneţe ar trebui s-o aibă fratele meu, evident că voi interveni şi eu, dar ei ar trebui să fie temelia. Mi-ar fi fost mult mai uşor dacă totul le revenea abea după moartea părinţilor şi cred că aşa ar fi fost şi corect fiindcă şi eu aş fi putut reveni la casa părintească mai cu dragă inimă fiindcă acolo de fapt este şi casa mea atâta timp cât părinţii sunt vii..Dar aşa eu nu găsesc acolo loc pentru mine…La momentul de faţă părinţii mei iarăşi se construiesc, muncesc, învestesc în gospodărie, dar ei doar asistă….nici o intervenţie… Eu de fapt situaţia reala n-am s-o pot trimite prin acest mesaj, dar aş fi vrut şi eu foarte mult să se implicat cât de cât şi-n viaţa mea cu un ajutor material părinţii mei, făcând o parte dreaptă între noi ca fraţi. Ce să fac ca să accept această situaţie? Şi cum să procedez eu pe viitor cu copiii mei ca să fiu corectă în faţa lor şi-n faţa lui Dumnezeu. Vă mulţumesc mult şi rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru slăbiciunea mea.