buna ziua

Aş avea şi eu mai multe întrebări să vă pun dacă se poate:1) E păcat ca şi femeie să nu-ţi mai doreşti un bărbat lângă tine, dar în acelaşi timp să-ţi doreşti 3-4 copii? Bineînţeles că nu poţi avea copii fără un barbat dar pur şi simplu să vrei copii în preajma ta şi nu un bărbat. 2) ce părere aveţi despre drepturile internaţionale puse în vigoare de lege? Copiii de 3 ani sunt executaţi siliţi şi pusi cu forţa să-şi viziteze părintele în altă ţară.are legătura cu legile noahide despre care am citit? -masoneria, UE? Vă spun acestea pentru că am un copil de câteva luni cu un cetăţean italian din concubinaj, m-am despărţit de el şi pentru că a vrut să-mi ia copilul, mi-am botezat copilul la ortodocşi şi nu doresc să mă întorc la o persoană agresivă, acum am procesul şi mă tot mir ce aud prin sălile de judecată, cel mai mult mă doare când ştiu că în alte cazuri fraţii sunt separaţi, unul la mama, iar altul la tata. 3) Sunteţi de părere că trebuie să ne arătăm slăbiciunile în faţa duşmanului? Mie îmi este frică de fostul concubin, îl cred în stare să mă omoare de ciudă că nu-mi poate lua copilul, nu îi arăt acest lucru şi încerc să fiu calmă de fiecare dată când vine în Romania. Ideea e că de la 2 ani copilul va trebui să meargă să-l viziteze acolo de max 3 ori /an, din „cauza” drepturilor, dar mi-e frica de siguranţa copilului. Nu că i-ar face ceva, dar m-a ameninţat că îl va îndoctrina. Chiar mie mi-a spus că va face tot posibilul ca la 18 ani copilul să mă părăsească şi să se ducă cu el, că el are să-i ofere mai multe şi că o să facă tot posibilul să fie de acord să se boteze şi la catolici. I-am răspuns că e alegerea copilului, eu simt că am făcut ceea ce e mai bine pentru el. Dar sincer vă spun că a indus o frică în mine. Credeţi ca e posibil ca fetiţa să mă părăsească pe mine, mama? Credeţi că ţine de educaţia pe care i-o dau? Cum credeţi că ar trebui să mă comport cu copilul să ştie să şi aprecieze mama, şi tatăl. Dar să vadă adevărul? Nu ştiu cum să vă explic Îi văd o linguşeală atât de falsă faţă de copil, mi-e frica că îl va copleşi cu falsa lui atenţie. Poate sunt lucruri neînsemnate, dar mi-e frică, trăiesc cu o frică în mine faţă de toţi duşmanii mei, nu ştiu de ce. Poate că realizez că cel rău e printre noi, nu mai pot avea încredere în nimeni în afară de părinţi şi simt că totul se raportează la bani, falsitate. Nu ştiu poate sunt eu paranoică. Acum că am copil, îmi este cel mai frică şi de moarte, din cauza că nu doresc prin absurd să ajungă copilul cumva la el, simt că nu o să-i fie bine copilului acolo. Sunt slabă! De ce am aceste senzaţii? Încerc să mă rog dar nu simt că mă rog, cum trebuie, nu e rugăciunea fierbinte, ţin post, mă spovedesc, mai rar ce-i drept…nu pot să dau mai mult, nu ştiu de ce. Nu ştiu ce să mai fac. Simt că cel rău îmi dă târcoale gândurilor (spre exemplu mă plimb cu fetiţa în braţe şi din senin îmi imaginez că fata îmi cade din braţe, se loveşte cu capul de gresie, moare, sau curge sânge, numai tâmpenii, nu ştiu ce să ma mai fac). Doamne iartă-mă pe mine păcatoasa.