1

0
0

Părinte, vreau să vă rog să mă sfătuiţi. Timp de aproximativ câţiva ani, am fost îndrăgostită de un băiat de vârsta mea, sentimentele nu erau reciproce, dar pur şi simplu nu a ţinut de mine, îmi era foarte drag, ne întâlneam destul de des familiile noastre fiind apropiate. Niciodată nu i-am spus ce simţeam pentru că el era diferit de mine şi vedeam că nu e interesat de persoana mea. În tot acest timp am trăit cu speranţă, vise, pâna nu am mai rezistat psihic, am simţit durere cu toate că practic nu am avut o relaţie. La scurt timp am început să vorbesc cu un băiat, care încet, încet a început să ţină la mine. Am fost o perioadă destul de apropiaţi până am decis eu, să rămânem doar amici. Faza e că băiatul acesta chiar mă apreciază şi doreşte să fim prieteni. Ştiu că e cumplit să nu-ţi fie împărtăşite sentimentele, dar în acelaşi timp nu pot să mă implic într-o relaţie doar de a nu-l face să sufere pe acest băiat, pe care îl privesc ca pe un amic. Încă sunt marcată de prima experienţă încât îmi e frică să mă mai ataşez de cineva. Pentru că dezămăgirile sunt cumplite. Nu ştiu ce să fac. Sper ca Dumnezeu să mă ierte şi lumineze! Mulţumesc.

  • a întrebat 12 ani ago
  • last edited 2 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, cel mai rău e faptul că tinerii de azi neavând credință se dedau plăcerilor lumești, trupești, fără să cunoască că acestea provoacă dureri, ispite, necazuri. Tare bine ar fi dacă în loc de acești doi prieteni ai fi frecventat biserica cu regularitate, ai fi o activă creștină. Atunci să știi că Dumnezeu îți va purta de grijă cu cine să fii, cu cine să formezi o familie, și să îndeplinești porunca lui Dumnezeu , creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.