0
0

Sărut mâinile! Eu sunt căsătorita de 10 ani, şi în tot acest timp am trăit împreună cu soacra în casă, căci pe 14 februarie s-a mutat la Domnul. Eu în tot acest timp am fost mereu stresată la maxim, sub control la orice, am plâns mereu aproape în fiecare zi, pentru că nu-i convenea nimic de la mine, în tot ceea ce făceam. Dar cu soţul nu aveam probleme şi am încercat să rezist, rugându-mă la Dumnezeu şi vorbind numai cu Domnul şi Maica sa. Eu în tot timpul acesta fără să vreau m-am fixat în multe lucruri, în special în credinţă. M-am schimbat total fără voia mea, sunt de nerecunoscut, încât nu îmi pot reveni. Eu pe la 18 ani am avut farmece foarte puternice, încât am văzut moartea cu ochii, timp de un an am suferit groaznic, minune mare a fost, că nu am murit. Dar cu ajutorul Domnului m-am făcut bine după un an, am aflat de un preot ce citeşte Moliftele Sf. Vasile cel Mare şi m-am făcut bine. Dar din când în când mai am probleme cu farmece, încât nu mă simt bine. În iulie anul acesta, eram tare ispitită de diavol şi duhovnicul meu mi-a spus să citesc Psaltirea. În timp ce citeam simţeam numai bucurii şi multe momente de neuitat. După ce am terminat de citit, am mers la spovedanie şi duhovnicul mi-a zis să citesc iar din Psaltire. Am început să recitesc iar, dar aveam ispite şi mai mari, încât visam urât că mă bat diavolii, mă trezeam, continua şi în realitate, mă bătea în piept şi inimă, spuneam rugăciuni, nimic. În casă am un mir de la 40 masluri şi sfinte icoane făcătoare de minuni, şi sfintele moaşte, încât cu acest mir m-am uns şi m-am liniştit, acest eveniment l-am avut timp de 3-4 luni. M-am oprit din cititul Psaltirii, că citeam o catismă pe zi. Acum citesc acatistul sfântului Ciprian, cum mi-a zis duhovnicul şi mă simt mai liniştită. Dar în trecut eu citem în fiecare zi un capitol din Evanghelie, acum într-o zi am citit, iar un capitol din evanghelie şi seara am simţit iar cum se apropia diavolul de mine, încât acum citesc doar acatistul sfântului Ciprian. Eu vreau s-o iau pe calea mântuirii şi m-am închis în mine cu gândul şi mintea la Domnul, încât mă fixez şi aşa la începutul lunii septembrie am căzut în depresie, încât nu mă mai interesa nimic. Dar depresia era nu numai de la fixare, dar mai deznădăjduisem de a lupta contra răului, şi de la soacră timp de 10 ani de stres continuu. Duhovnicul mi-a zis: Cu inima la Dumnezeu şi cu mintea pe pământ, că doar trăim pe pământ. Dar eu nu am înţeles aceste cuvinte. Într-o noapte la 2.00 mă trezesc din somn, mă bătea diavolul, şi îmi bătea inima tare, că am spus că îmi iese din pept afară, îmi era frică tare şi mă blocasem, nici o rugăciune nu-mi ajuta, vroiam să citesc acatistul Maicii Domnului, mai tare mă apăsa, încât nu puteam şi cu sfântul mir m-am liniştit. Am mers la urgenţă la spital, mi-a făcut electrocardiograma şi mi-a spus că totul e bine. Părerea doctorului era că eu sunt aşa de la frică, depresie. Doctorul meu mi-a dat nişte picături de calmare şi vindecare, frică şi de a fi liniştită, timp de 1 an trebuie să fac tratamentul. Am încercat cu greu să mă liniştesc, dar am momente în care mă neliniştesc şi mă fixez iar. Fixarea asta e ca şi o blocare în creierul meu încât, nu reuşesc să mă deblochez, să mă liniştesc, să mă las deplin în voia Domnului. Fixarea asta e şi de la frica din mine, frica că iarăşi o să mă supere diavolul. Frica, să nu râmân vreo zi fără rugăciune citită. Cum să biruiesc eu această frica şi fixare din mintea mea? Mai ales că am 2 copiii şi trebuie să fiu curajoasă. Vă mulţumesc şi Domnul să vă răsplătească cu bucurii cereşti toată munca şi osteneala ce o depuneţi pentru noi! Doamne ajută!

  • Mihaela a întrebat 12 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, diavolii nu au nici o putere de a face minuni adevărate, dar prin halucinații mincinoase înșeală pe oamenii necredincioși și pe cei slabi în credință.Satana nu este o putere, ci un tolerat de Dumnezeu. Puterea e la noi, creștinii, că suntem botezați, avem înger păzitor, ne rugăm la Dumnezeu. Dracul se atinge de tine dacă te are la mână cu ceva (greșeli, păcate). Să nu te aibă cu nimic la mână. Domnul Iisus Hristos ne vrea întregi, numai Satana ne vrea viclenește, numai vârf de deget, că știe el, vicleanul, că așa ne poate stăpâni toată ființa.Pentru rezolvarea acestui gen de probleme se va avea mai întâi în atenție cauza pentru care a îngăduit Dumnezeu ispita. Este necesar ca omul respectiv să se spovedească și, dacă duhovnicul îi dă dezlegare pentru Sfânta Împărtășanie, să se cuminece cu pregătirea cuvenită. Eu aș recomanda ca să mergi la rugăciunile din Taina Maslului, arătând că în ele se cer deodată tămăduirea trupului, iertarea de păcate și tămăduirea de patimi, eliberarea simțurilor de influențele rele și alungarea vrăjmașului toate acestea se cer pentru ca bolnavul, devenit sănătos trupește și sufletește, să poată trăi o viață curată, închinată slujirii lui Dumnezeu.Taina aceasta poate fi socotitp, prin excelență, Taină a trupului, sau Taină rânduită pentru însănătoșirea trupului. Prin ea se pune în relief valoarea pozitivă acordată de Dumnezeu trupului omenesc, ca Unul care însuși a luat trup și îl ține în veci, ne mântuiește prin el, împărtășindu-ne viață dumnezeiască.

Slavă Tainelor Tale dătătoare de viață și înfricoșătoare, Doamne!

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.