Mă rog de mă iertaţi. Am nevoie de un sfat de la dumneavoastră. De ceva vreme am început să mă nevoiesc şi eu în cele duhovniceşti. Dar am observat că mă depărtez de oameni, pe unii îi evit, cu alţii nu mai am poftă să vorbesc aşa ca înainte când eram mai rătăcită, iar dacă şi stau de vorbă, parcă nici nu aş avea ce spune persoanei date, de multe ori trec pe lângă persoane cunoscute fără să mă uit spre ele, fără de a avea vreun motiv de supărare. De aceea în ultimul timp aud nemulţumiri faţă de mine din partea cunoscuţilor, rudelor etc. Deseori îmi spun că tare m-am schimbat, m-am închis în mine, îmi spun că de când postesc am slăbit, m-am făcut nervoasă, nu iubesc galagie, ei spun că eram mai bună înainte etc. Înţeleg că eu rănesc oamenii din jur cu comportamentul acesta şi le dau un exemplu rău-eu care postesc şi merg la biserică, dar aceasta este starea mea lăuntrică la moment. Spuneţi-mi unde greşesc eu? ce să fac? cum să mă port cu oamenii din jurul meu? aşa ca să nu-i supăr nici pe ei, şi ca şi ei să mă înţeleagă corect. Sfatul Dumneavoastră să fie spre îndreptarea mea.