violenta in familie

Tatăl meu este un om foarte violent. Violenţa verbală primează, nu există zi de la Dumnezeu în care să nu o înjure şi să o înjosească pe mama, sau pe mine, fiul lui. Iar când se îmbată (foarte des) este şi violent fizic. Nu o dată ne-a ameninţat cu moartea pe mine şi pe mama. Mi-e teamă că într-o zi asta se va întâmpla şi asta ne va fi sfârşitul. Eu am ajuns într-un impas, am 26 de ani şi mă simt o persoană slaba, pentru că n-am reuşit să fac o viaţă mai bună pentru pentru mine şi pentru mama mea. Am rămas acasă mai mult de frică să nu rămână mama singură cu el. Sora mea a scăpat de coşmar, locuieşte în Italia, şi-a făcut o familie, are un îngeraş de fată şi munceşte pentru o viaţă mai bună. Dar eu nu ştiu ce o să se aleagă de mine şi de mama mea. A fost o perioadă în care o luasem pe căi rele, dar am început să-mi revin şi să mă mântuiesc. Am păcătuit, orbit de diavol, sperând că-mi pot face o viaţă mai bună. Dar coşmarul vieţii mele şi mai ales al mamei mele persistă. Nu ştiu ce să fac. Tatăl meu se comportă ca un om nebun, este gelos până la absurd şi mama mea este cea mai curată femeie din câte poate să existe. Mi-e teamă că o să ne omoare. Mi-e teamă că n-o să fie niciodată linişte şi pentru sufletele noastre în viaţa asta. Mă rog la Dumnezeu pentru o schimbare, dar nu ştiu ce să fac, ca să fie mai bine. Săracia nu-ţi lasă prea multe opţiuni. Suntem prizonierii unei vieţi crude. Ce mă sfătuiţi să fac spre o viaţă mai bună? Tatăl meu are sufletul corupt, m-am rugat pentru liniştea lui. Mă rog pentru mama mea, care a suferit toată viaţa. Viaţa în familie este un chin, doar înjurături, pumni, picioare, ameninţări. Nu avem unde să ne ducem, suntem prinşi în coşmarul de acasă, iar mama mea nu are nici o vină, nu a greşit cu nimic în viaţa ei, ca să fie atât de pedepsită şi umilită. Este o femeie corectă, cinstită, care nu s-a interesat decât de viaţa de familie. Dar tatăl meu este orbit de diavol, îşi închipuie că este înşelat, deşi nu are nici o legătură cu realitatea. Până şi de mine a zis că trăiesc cu mama. Mor de suferinţă şi de ruşine, dar asta e cruda realitate. Asta e tatăl meu, asta e viaţa mea. Aş vrea să o ştiu pe mama fericită în ultimii ani ai vieţii, să scape de suferinţa ce o aduce tatăl meu. Şi eu aş vrea să ajung scriitor, să am inspiraţie de la Dumnezeu, să pot să răspândesc cuvântul Lui şi să aduc lumină în sufletele oamenilor prin cuvintele mele. Trăiesc de pe o zi pe alta în speranţa unei revelaţii, în speranţa unei rezolvări. Prea multă suferiţă a îndurat mama mea, iar eu mă simt neputincios şi nu o pot ajuta să scape de coşmarul acesta, pentru că nu avem unde să ne ducem. Doamne ajută!