Bună seara. Am o întrebare la care nu-i ştiu răspunsul. Poate e o întrebare chiar foarte simplă, însă cu greu pot să-mi dau seama dacă este aşa. Eu una zic că-i ştiu răspunsul, însă pot şi eu greşi sau poate că nu? Să vă spun şi de ce anume, motivul „banii”? Cunosc o persoană cu acest motiv. Eu i-am zis mereu că nu e adevărat ceea ce zice, că greşeşte că.”nu trebuie neapărat să ai bani să poţi merge să asculţi sfânta liturghie”. E adevărat că la biserică, când mergi, trebuie să ai şi ceva bani, să poţi plăti tot ce este rânduit, mai ales un pomelnic sau un acatist. Dar dacă nu ai bani să plăteşti, mai ales un pomelnic sau să aprinzi o lumânare la cei adormiţi în Domnul, nu eşti bine primit în biserică? Spun asta pentru că ,ca să asculţi o sfânta liturghie, macar într-o duminică, nu e musai să ai bani. Acea persoană nu se duce la biserică pe motivul acesta, spunând mereu că lumea se uită urât şi vorbeşte. Şi mă iertaţi că zic, dar de unde este persoana aceea sunt şi eu şi, da, este adevărat lumea se uită şi vorbeşte şi discută, şi mai ales în sfânta biserică, aşa ceva într-o sfânta biserică nu se face. Eu una personal cred că e ceva stupid, o prostie să nu mergi la biserică pentru acest motiv! Mă iertaţi. Mulţumesc.
- a întrebat 12 ani ago
- last edited 8 luni ago
- You must login to post comments
Dragii mei, credința u are nimic cu banii, la biserică nu se merge pentru a duce bani, cel care are posibilitate să lase o jertfă o lasă care nu are merge de se roagă la dumnezeu și primește sămânța credinței și a învățăturii evangheliei în pământul inimii pentru a o încolți și a o crește sporind în credință. Iar referitor la cei care vorbesc și judecă în biserică, vai de ei, că mare le va fi pediapsa. Mergeți la biserică și vă rugați Domnului.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.