suferinta

Sărut mâna, părinte! Vă rog să mă ajutaţi cu nişte sfaturi, este vorba de o verişoară de a mea care din copilărie a fost urmărită de ghinion: tatăl ei a băut toata viaţa, nu a realizat nimic nici măcar un cuib de casă. A făcut scandaluri pe fonul consumului de alcool, de aceea ea s-a căsătorit cu primul bărbat, care a cerut-o de soţie, numai ca să scape de chinul de acasă (ei fiind şase copii foarte necăjiţi). A trăit treisprezece ani cu bărbatul acesta, care a bătut-o şi a horopsit-o în ultimul hal, a născut un băiat care este traumatizat văzând scandalurile dintre părinţi şi nu gândeşte normal. De doi ani s-a despărţit de soţ, fiindcă nu mai putea să vadă că suferă şi copilul pe lânga ea, pentru că acesta îl bătea şi pe copil. S-a retras în satul natal unde sta într-o casă bătrânească din mila unui consătean, deoarece la casa părintească fiind mulţi fraţi şi toţi luând patima beţiei nu a găsit sprijin  Nu lucrează nicăieri pentru că nu are ce face cu copilul el, nefiind normal nu poate sta singur acasă şi de doi ani de când s-a despărţit nu a mai avut nici o relaţie, nici nu îi stă gândul la aşa ceva, dar se descurcă foarte greu, trăind doar dintro alocaţie pentru că nu a avut bani de divorţ şi nici pensie alimentară nu primeşte. De curând i-a murit şi un frate şi toate au căzut pe umerii ei, să se descurce cu praznice şi înmormântare. Menţionez că e o fire foarte muncitoare şi cinstită, dar simte că nu mai poate, ba chiar o bate gândul sinucciderii când vede că nu a avut noroc niciodată şi nici nu are, nu are o locuinţă, nu are un servici, nu are bani şi are şi un copil bolnav. Ce să o sfătuiesc să facă, ce credeţi că ar salva-o din atâta suferinţă pentru că toata viaţa a fost amărâtă?