rugăciunea

Mă iertaţi, părinte. Sunt o neştiitoare. Nu că nu citesc din cărţi, chiar am citit volume din Ne Vorbeşte părintele Cleopa, dar tot nu înţeleg. Ce înseamnă să nu iei numele Domnului în „deşert”, sau sa nu „cârteşti”? Să nu „cârteşti” se referă la Domnul sau şi la persoane în general? Eu când mă rog, la început (pe moment) e totul bine, (zic eu că e bine nu ştiu dacă e bine să am în cap aceste gânduri în timp ce mă rog) în timpul rugăciunii în gândul meu îmi doresc ca toţi cei din jurul meu (fraţi, surori şi chiar la cunoscuţi) să le fie bine (şi parcă îi şi văd în viitor că le e bine şi mă bucur pentru ei), însă în acelaşi timp (e o amestecătură totală un dezastru în mintea mea), mâ gândesc (la mine personal, sunt o simplă persoană, de la ţară (la ce e mai rău) la cum a decurs ziua rspectivă, dacă ceva nu a mers cum trebuie, mereu zic, de ce oare Dumnezeu m-a lăsat aşa, de ce nu am şi eu noroc, oare Dumnezeu chiar m-a uitat? Tot timpul după cum vedeţi îl învinovăţesc pe Domnul (şi cred că e foarte păcat), am citit că în timpul rugăciunii trebuie să fii cu gândul şi cu inima la Domnul. Şi după câte mai cred eu (aici nu sunt aşa sigură de asta v-am întrebat), asta înseamnă că „cârtesc” şi iau „numele Domnului în deşert”? În timpul rugăciunii dacă eu mă gândesc la ceva (că în cazul meu poate gândurile bune nu ar fi nimic rău cele rele) este păcat că te gândeşti şi la alte lucruri în afară de rugăciunea ce o citeşti? Vă mulţumesc părinte şi iertaţi-mă.