Doamne ajută, părinte. Sunt o persoană disperată, fără nădejde de mântuire, care caută un răspuns de câteva săptămâni. Sunt căsătorită de 9 ani şi am 3 copii, acum ne aflăm în Anglia după ce am trăit o vreme în Spania.Vreau să vă spun că soţul meu a fost singurul bărbat din viaţa mea, la noi în casa este armonie. El este un soţ iubitor, mă ajută, este singurul care munceşte, eu sunt acasă cu copiii pentru că sunt mici, este un tată bun pentru copii, doar că nu este prea apropiat de biserică. În ceea ce priveşte relaţiile intime, pentru el viaţa sexuală este foarte importanată şi ştiu că armonia din casă depinde într-o oarecare măsură şi de acest aspect, aşa că uneori facem sex oral. Pentru mine nu este nici o patimă de care nu mă pot lăsa, aş putea să renunţ imediat, nici o plăcere, o fac doar pentru că pentru el este important. Nu am avut curajul să-i mărturisesc acest lucru niciodată părintelui duhovnic din Spania de la care am învăţat foarte multe lucruri şi m-am apropiat de Dumnezeu, dar pe parcurs am înţeles că e un păcat mare şi trebuie mărturisit. Am venit în Anglia şi deşi am amânat de multe ori spovedania, în cele din urmă mi-am adunat tot curajul şi m-am dus la preot şi m-am spovedit. Datorită acestui păcat şi a faptului că iau anticoncepţionale părintele mi-a zis că nu pot să iau Sfânta Impărtăşanie, până ce nu le elimin din viaţa mea. Eu am căzut într-o foarte mare deznădejde şi nu ştiu dacă mai am nădejde de mântuire. Am încercat să vorbesc cu soţul despre asta şi mi-a zis că iar eu cu preoţii mei, pentru mine nu ar fi nimic dacă aş renunţa, dar dacă o ia pe căi greşite şi caută în altă parte, lumea e plină de femei înşelate, iar din tot ce am trăit în toţi aceşti ani de căsnicie, cred că soţul meu nu m-a înşelat, iar dacă ar face-o şi aş şti nu cred că aş putea să trec peste asta, ceea cea ar duce la un divorţ şi ar suferi 3 copii. În ceea ce priveşte anticoncepţionalele părintele duhovnic ştia şi mi-a dat dezlegare, eu am deja trei copii, sunt micuţi şi e foarte greu şi din puct de vedere financiar şi că sunt singură într-o ţară străină, nu am pe nimeni să mă ajute. Sfântul Ioan de Kronstadt spune că biserica e spitalul sufletelor, eu am fost la doctor şi am plecat fără nici un medicament, doar cu o povară grea în suflet. Nu pot să vă spun câte gânduri am avut. M-am gândit că viaţa mea nu mai are rost că oricum n-o să mă mântuiesc, că ar trebui să-mi las soţul, m-am îndoit şi în ceea ce priveşte credinţa ortodoxă. Am încetat să mă mai rog, deşi mi-am făcut o pravilă zilnică de rugăciuni şi acatiste. Din cât am putut am încercat mereu să îndrept viaţa mea, dar acum îmi spun că pe lângă acest păcat, celelalte care le fac, sunt minore. Sunt debusolată şi deznădăjduită şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că v-am găsit, că nu am pe nimeni cu cine să vorbesc. Am nevoie de speranţă. Vă mulţumesc. Doamne ajută.
- ioana a întrebat 11 ani ago
- last edited 2 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră, în viaţa creştinului, deznădejdea şi nepăsarea sunt distrugătoare. Pe cel care a căzut în păcat, deznădejdea nu-l lasă să se ridice, iar pe cel care este în picioare, nepăsarea îl face să cadă. Deznădejdea îl lipseşte pe om de bunătăţile pe care le-a dobândit, iar nepăsarea nu-l lasă să scape de relele care îl apasă. Nepăsarea îl coboară din ceruri, pe când deznădejdea îl coboară de tot în prăpastia răutăţii. Iată cât de mare este puterea celor două patimi.Asta o zic de oarece ai zis că ai fost la medic și teai întors nevindecată.Nici o armă nu este mai eficientă în mâna diavolului ca deznădejdea. Tocmai de aceea el nu este atât de mulţumit când păcătuim, ca atunci când deznădăjduim.Dacă cei care ţin toate poruncile lui Dumnezeu sunt datori să fie smeriţi, cu atât mai mult cel păcătos trebuie să-şi zdrobească inima, să plângă şi să se socotească pe sine mai prejos decât toţi.Dacă oaia se află în gura lupului, să o tragem înapoi, înainte ca lupul să o înghită. Dacă barca este primejduită de furtună, să o salvăm înainte să se scufunde. Căci aşa cum barca se scufundă atunci când sunt valuri mari, la fel şi sufletul se îneacă în valurile tristeţii dacă nu este cineva pe aproape care să-i ofere ajutor. Chiar şi tristeţea mântuitoare, pe care o simţim pentru păcatele noastre, poate să ne distrugă dacă este prea mare.Oricât ar dura viaţa noastră, să nu deznădăjduim. Nădăjduind spre Domnul şi cunoscând iubirea Sa de oameni fără margini, să alungăm de la noi orice răutate şi să mergem pe calea virtuţii, să ne căim şi să ne îndepărtăm de toate păcatele noastre, ca să putem să stăm cu îndrăzneală dinaintea înfricoşătorului scaun de judecată al lui Hristos şi să intrăm în Împărăţia cerurilor, cu harul lui Dumnezeu. În privinţa contracepţiei există la noi un articol foarte frumos chiar a unui medic-ginecolog Ce să facem dacă nu ne dorim copii? Cum să ne ferim ,nu recomanda desigur nici o contracepţie, din contra . Sper să vă fie de ajutor.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
