Ce este prietenia de fapt?

0
0

Sărut mâna, Părinte! Aş dori să apelez la dvs în speranţa că ma voi putea lămuri cu un aspect ce mă chinuie de luni bune. Eu sunt în ultimul an la facultate în Anglia, am 22 de ani. Aici am cunoscut o fată acum 3 ani, de origine britanică, ea are 20 de ani. Noi am legat de atunci o extrem de strânsă relaţie de prietenie, cum nu am avut niciodată poate. Totul se potrivea, familiile noastre, gusturile noastre, punctele noastre de vedere, tot. Ţin minte că mereu îi ziceam că nu mă aşteptam ca Dumnezeu să îmi dea o prietena ca ea în viaţa mea. Chiar aşa este! Apăruse când nu mai credeam în prietenie. Problema este următoarea. Anul acesta am avut probleme multe, probleme de sănătate, cu familia, eu am fost părăsită de anumite persoane, etc. Aspecte care au ajutat să devin extrem de deprimată. Câteva luni nu puteam să mănânc, dorm şi plângeam întruna. Iar prietena aceasta a mea şi-a făcut un noi iubit care îi lua din timpul care îmi aloca mie. Eu nu am probleme că nu eram pe primul plan ca înainte, dar simţeam că evouluăm în direcţii diferite. Eu pe fiecare zi ce trece deveneam mai chinuită de probleme, iar ea se îndragostea tot mai mult. Ţin să menţionez că nu am porbleme cu acest aspect. Chiar ţin mult la băiatul cu care ea este în relaţie, doar că de multe ori am rugat-o să ne mai întâlnim sau să treacă pe la mine şi îmi zicea că da, dar nimic. Încă un aspect important este că eu nu am pe nimeni aici şi mereu ba mergeam acasă, ba veneam acasă. Timp de câteva luni de zile nu am schimbat nici o vorbă cu nimeni, de aceeea după câteva luni de plâns şi chinuială în fiecare zi, am picat interior şi i-am zis că ea nu este deloc lângă mine şi că nu îi pasă deloc de mine. Ea s-a simţit foarte jignită de această treabă, pentru că întradevăr ea şi familia ei m-au luat sub aripă ei de când sunt în Anglia. Dar eu aveam cel mai mult ajutor acum, pentru că nu mai dădeam randamanet în nici un aspect şi simţeam că măcar 3 ore de vorbă cu ea pe săptămână, ar fi schimbat radical situaţia. Eu pur şi simplu nu aveam pe nimeni lângă mine! La un moment dat mă rugam să am un vecin care să îmi zică un bună, oricine! Şi mă rugam la Dumnezeu să am măcar un 1% motiv de bucurie ca să pot merge mai departe şi prospera la facultate şi în viaţă. Problema e că ea a fost rănită de cum am tratat-o şi că am acuzat-o de aceste aspecte şi mi-a zis că m-a iertat pentru cuvintele mele urâte. Dar mie mi se pare că mă minte, căci nu mă mai caută, nu îmi dă mesaje, preferă să petreacă timpul cu altă prietenă şi să facă şi vizibil acest lucru. Aceste lucruri nu au făcut decât să mă tortureze. Eu am plâns mult pentru această prietenie. Şi mi-am cerut sincer iertare, atât ei, cât şi celor din jurul ei. Mai nou peste 2 luni este ziua ei de naştere, iar apropiaţii ei vor organiza o petrecere surpriză pentru ea. Astăzi acea prietenă cu care petrece timpul a venit la mine şi mi-a zis că are ceva să îmi mărturisească. Mi-a explicat de această petrecere, dar mi-a zis că părinţii ei nu mă vor la petrecerea ei şi că a preferat să îmi zică acum, decât să fiu rănită, că nu m-au invitat. I-am explicat acestei fete că a făcut bine că m-a anunţat de acest aspect, deşi aş fi preferat ca părinţii ei să mă contacteze, nu să folosească un intermediar. Pe moment am dat vina pe mine, căci sunt conştientă că poate am stricat o prietenie frumoasă şi am rănit, dar apoi stau şi mă gândesc cu ce inimă spune un om de 50 şi ceva de ani unui copil de 22 de ani, că nu vrea să vadă la petrecerea fetei lui. În primul rând această ceartă era între mine şi fata lui, iar în al doilea rând cum poate un om cu atâta experienţă de viaţă să nu înţeleagă cât de greu îmi e atât de singură în ţara asta cu familia bolnavă şi greutăţile zilnice şi nimeni să vorbească cu mine macar 2-3 ore pe săptămână. Sunt Doar eu şi pereţii verzi. Eu ştiu clar că părinţii mei în veci şi nici măcar eu, nu aş putea să rănesc pe cineva aşa, ţinând cont aceste aspecte. Simt că mi s-a bagat cuţitul în rană mult mai mult şi că mi s-a promis o iertare falsă. Iar în rugăciunea Tatăl Nostru zice clar să iertăm greşiţilor noştrii. Simt că nu sunt iertată cu adevărat, iar eu mi-am cerut iertare cu toată inima. Ce părere aveţi? Este cazul să mă învinovăţesc în continuare? Sper că nu vă speriaţi de cât am scris, dar am nevoie de un răspuns acum în viaţa mea, vreau să ştiu dacă gândurile mele sunt corecte. Vă mulţumesc din suflet, Bianca.

  • Bianca a întrebat 11 ani ago
  • last edited 3 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, răbdarea este ca o virtute minunată, care scapă sufletul de aceste valuri ale mării furtunoase a duhurilor rele.Răbdarea este regina virtuților, temelia faptelor bune, portul cel neînviforat, pacea în războaie, seninul în vijelie, siguranța în uneltiri, care îl face pe cel care o realizează mai tare decât diamantul . Ai nevoie de răbdare foarte mare dragă soră, aciastă virtute se formează și crește în noi, atunci când cuvântul lui Dumnezeu își ănfige rădăcinile în inima noastră.

Luptele noastre sunt multe și variate, însă noi întărindu-ne și mângâindu-ne dinscripturi, dăm dovadă de răbdare.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.