Cer scuze pentru plângerea mea, o scriu aici nădăjduind parcă la o minune – şi după mărturisire, şi după străduinţa de resemnare, îmi vine să mă fărâm, nu mă împac cu mine fără fecioria mea. Am ratat căsătoria curată şi fericită, dar şi rămânând celibatară, nu mă vreau fără starea de a mă simţi ca un copil. Eu sunt de vină, dar nu mă pot împăca, nu vreau să cred că ceva poate fi incontestabil, irecuperabil, fără încă o şansă, cât de gravă n-ar fi fost greşeala! De-abia acum îmi imaginez viu mătasea albă, legarea minunată şi tainică de soţul legitim cu dragostea adâncă şi dăruirea deplină, curată… Nu vreau altfel.