0
0

Cer scuze pentru plângerea mea, o scriu aici nădăjduind parcă la o minune – şi după mărturisire, şi după străduinţa de resemnare, îmi vine să mă fărâm, nu mă împac cu mine fără fecioria mea. Am ratat căsătoria curată şi fericită, dar şi rămânând celibatară, nu mă vreau fără starea de a mă simţi ca un copil. Eu sunt de vină, dar nu mă pot împăca, nu vreau să cred că ceva poate fi incontestabil, irecuperabil, fără încă o şansă, cât de gravă n-ar fi fost greşeala! De-abia acum îmi imaginez viu mătasea albă, legarea minunată şi tainică de soţul legitim cu dragostea adâncă şi dăruirea deplină, curată… Nu vreau altfel.

  • a întrebat 11 ani ago
  • last edited 2 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Scumpii noștri, ați greșit, indiscutabil, că ați greșit înaintea Tatălui Ceresc! Dar, noi cu toții știm că Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu! Dumnezeu nu voiește ca omul păcătos să-și facă seama pentru că a păcătuit. Destulă este pocăința, cu unica precizare, să fie sinceră și cu lacrimi de iertare!

Noi, avem doar în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, mii de exemple de adevărată pocăință. Avem chiar desfrânați și desfrânate, care au reușit să ia cununa sfințeniei prin pocăința lor! Urmați-le exemplu! Dumnezeu e iubire desăvîrșită!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.