Bună ziua. Acum 13 ani l-am cunoscut pe soţul meu, dar abia acum 4 ani am fost acceptată de părinţii lui, iar anul trecut ne-am şi căsătorit, dar nu înainte de a ne spovedi. Dintotdeauna soţul meu a băut, dar l-am acceptat aşa pentru că nu am vrut să îl las singur cu boala aceasta şi îl şi iubesc. Acum bea din ce în ce mai mult, cu toate că avem o situaţie financiară foarte bună, iar mie din ceea ce mi-a zis el nu are ce să îmi reproşeze. Am făcut o spovedanie generală, am sfinţit si casa, mă nevoiesc în posturi şi în rugăciuni crezând că din cauza păcatelor mele este el aşa. Nu sunt supărată pe el când mă jigneşte sau că am grijă de el ca un copil când este băut, pentru că sunt conştientă că el nu mai este stăpân pe el. Mai sunt momente când mai cârtesc pentru că nu pot, dar mi se face milă de el. Întrebarea mea este să fie oare aceasta o cruce sau din cauza păcatelor părinţilor, sau ale mele? Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că dacă nu mi-ar fi dat acest necaz nu m-aş fi apropiat de El şi de biserică. Dar îmi este milă de el şi frică că într-o bună zi voi rămâne fără soţul meu pentru că deja s-a îmbolnăvit din cauza alcoolului. Sunt neputincioasă că nu îl pot schimba, mă rog la Dumnezeu, dar poate că nu o fac fierbinte sau sunt prea obişnuită cu el aşa băut tot timpul să vreau să îl schimb. Ce pot să mai fac, pe lângă faptul că trebuie să am răbdare.