0
0

Bună ziua. Acum 13 ani l-am cunoscut pe soţul meu, dar abia acum 4 ani am fost acceptată de părinţii lui, iar anul trecut ne-am şi căsătorit, dar nu înainte de a ne spovedi. Dintotdeauna soţul meu a băut, dar l-am acceptat aşa pentru că nu am vrut să îl las singur cu boala aceasta şi îl şi iubesc. Acum bea din ce în ce mai mult, cu toate că avem o situaţie financiară foarte bună, iar mie din ceea ce mi-a zis el nu are ce să îmi reproşeze. Am făcut o spovedanie generală, am sfinţit si casa, mă nevoiesc în posturi şi în rugăciuni crezând că din cauza păcatelor mele este el aşa. Nu sunt supărată pe el când mă jigneşte sau că am grijă de el ca un copil când este băut, pentru că sunt conştientă că el nu mai este stăpân pe el. Mai sunt momente când mai cârtesc pentru că nu pot, dar mi se face milă de el. Întrebarea mea este să fie oare aceasta o cruce sau din cauza păcatelor părinţilor, sau ale mele? Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că dacă nu mi-ar fi dat acest necaz nu m-aş fi apropiat de El şi de biserică. Dar îmi este milă de el şi frică că într-o bună zi voi rămâne fără soţul meu pentru că deja s-a îmbolnăvit din cauza alcoolului. Sunt neputincioasă că nu îl pot schimba, mă rog la Dumnezeu, dar poate că nu o fac fierbinte sau sunt prea obişnuită cu el aşa băut tot timpul să vreau să îl schimb. Ce pot să mai fac, pe lângă faptul că trebuie să am răbdare.

  • Adina a întrebat 11 ani ago
  • last edited 2 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, uite aici coret ai spus-o, nu ești ferbinte, eu îți zic nici caldă nu ești, nu că ferbinte.Eu îți sugerez cum să zici, cum să te rogi: ”Doamne, dacă exiști, luminează-mă și-Ți voi sluji din toată inima și din tot sufletul! ”Și, pentru acest gând smerit și dispoziție de a sluji lui Dumnezeu, Domnul te va lumina negreșit. Pe cel care Mă caut îl iubesc, zice Domnul, și cei ce Mă caută vor afla har (Pr. 8, 17).Domnul ne iubește mai mult decât ne putem iubi noi înșine. Dar când sufletul e strâmtorat, el crede că Dumnezeu l-a uitat și că nu mai vrea măcar să Se uite la el și atunci suferă și se mistuiește de durere. Dar nu este așa, fraților! Domnul ne iubește fără sfârșit și ne face dar harul Duhului Sfânt și ne mângâie. Dar omului păcătos Domnul îi pare neinduplecat, pentru că nu este har în sufletul lui.

Crede cu tărie și fii sigură că suferim câtă vreme nu am ajuns încă smeriți. Dar îndată ce ne smerim, suferințele noastre iau sfârșit, căci, pentru smerenia lui, Duhul lui Dumnezeu dă mărturie sufletului că el este mântuit.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.