Bună ziua, părinte! Sunt o domnişoară de 21 ani şi trăiesc un coşmar de un an de zile. Nu-l mai suport, e foarte greu. Cu aproape 3 ani în urmă, l-am cunoscut pe prietenul meu. La început nu l-am luat în serios, deoarece nu simţeam asta, mai apoi însă am simţit prin faptele sale dragostea lui sinceră faţă de mine şi am depus şi eu suflet. Am trăit o iubire ca în poveşti, eu sunt foarte alintată chiar de părinţi şi el era omul care îmi îndeplinea toate dorinţele. Între noi a fost o iubire pură, necondiţionată, au fost zâmbete, au fost momente excepţionale, a fost gelozie din iubire, din frică de a nu ne pierde, trebuie să menţionez că el este foarte gelos, aproape ieşit din comun, însă pe mine nu mă afecta acest lucru, eram sigură pe iubirea lui. Mereu ramîneam împreună, părinţii noştri ştiau de noi, toată lumea ştia. Deasemena toată lumea ştia că el înainte de a mă cunoaşte pe mine, îşi petrecea timpul cu fel de fel de fete şi acestea îndrăgostindu-se de el, rămâneau să sufere, deoarece el nu avea nimic serios faţă de ele. Avea în acelaşi timp o mulţime de fete cu care se vedea. Când m-a cunoscut, s-a schimbat radical. Aveam o convingere profundă că vom fi împreună, atât eu, cât şi el. Simţeam un tot întreg, simţeam că unul fără altul nu aveam aer să respirăm. Ne sunam foarte des, dacă ne despărţeau câteva zile, muream unul de dorul celuilalt. În concluzie, mult aş putea să spun despre iubirea noastră adevarată care vine doar o singură dată în viaţă, însă vreau să trec la problema mea. La un moment dat au început certuri din senin, după care plângeam unul în braţele celuilalt şi ne ceream iertare, el îmi spunea că trebuie să ne schimbăm, să nu ne mai certăm, fiindcă aşa ne vom despărţi şi nu îşi imaginează viaţa fără mine. Au început certuri straşnice, simţeam că trăiesc în iad, nu pe pământ şi nu exagerez defel când spun asta. Mi se făcea rău din senin, mă enervam, ne certam, simţeam o ură în mine enormă şi în el vedeam aceeaşi ură faţă de mine, plângeam până rămâneam sleită de puteri. Vroiam să mă sinucid ca să-l pedepsesc pe el că anume din cauza lui nu mai sunt şi vroiam să sufere şi să se urască că nu m-a preţuit, mă porneam să fac acest pas, dar de fiece dată când ajungeam să-l fac, vorbeam cu cel rău şi îi spuneam că nu-mi voi vinde sufletul lui niciodată, şi mă opream. Însă era dorinţa în mine de a mă lovi o maşină, de a mi se face rău astfel încât să ajung de urgenţă la spital. Nu mai judecam lucid, nu mă mai simţeam ca înainte, nu mai eram eu. Simţeam o prezenţă străină în mine care vroia să-mi scoată sufletul afara. Îmi simţeam şi sufletul în mine. De câte ori mă telefona sau mă întâlneam cu prietenul meu, simţeam cum intră o frică în mine, o frică enormă care făcea să tremure sufletul în mine şi corpul la fel. Îmi puneam întrebarea – de ce? Doar mie nu-mi era frică de el, nu mă bătea, nu îmi făcea nimic rău de care să mă tem în mod normal. La universitate nu mai am aceleaşi succese, am decăzut, am slăbit mult, m-am îmbolnăvit, am probleme de sănătate. Prietenul meu timp de un an, de 2 ori mi-a spus că nu se simte normal, că nimic nu-i merge bine, că nu ştie de ce se comportă atât de rece cu mine când conştientizează faptul că mă iubeşte şi că sunt totul pentru el şi nu ar putea trăi fără mine..?! O prietenă a fost la o vrăjitoare fără să mă anunţe şi i-a arătat poza mea. Doamna respectivă a ghicit şi a spus multe lucruri adevărate. Dintre care a spus că o fată ne-a făcut vrăji şi anume să ne urâm reciproc şi să ne despărţim. Şi dacă eu nu am să iau măsuri în acest sens, ne vom despărţi şi vom ajunge doi prăpădiţi. Aşa a şi fost. El mă tratează ca pe un străin, ca pe un nimeni, râde în faţa mea când vorbesc serios cu el. Iese cu o mulţime de fete, întreţine relaţii intime cu ele, îmi spune că nu mai vrea să mă vadă, că nu mă voi schimba niciodată, că mereu caut sfadă şi nu vorbesc normal cu el. În alte zile îşi revine parcă dintr-un somn şi mă caută, îmi spune că m-a iubit şi încă mă iubeşte, că este sigur că vom fi împreună, vom avea copii, îmi spune că nu are pe nimeni. Eu am obosit deja, simt că înebunesc, că nici nu mă lasă, nici nu mă tratează în mod normal. Eu sunt o fată cu un exterior foarte plăcut, nu vreau să mă laud, însă am foarte mulţi admiratori, am de unde să-mi aleg pe plac care mai de care, însă nu mă atrage nimeni. Îmi doresc să-şi revină iubirea mea şi să fim din nou împreună. Eu mi-am mai revenit, mă rog, gândesc mai lucid, am ridicat performanţele la învăţătură, mă simt mai pe picioarele mele cât de cât. Dar el, e acelaşi. Şi ori de câte ori îi spun să mergem la mănăstire, spune că da, vom merge, dar nu ajungem niciodată. Timp de un an mă chinui să-l duc în casa Domnului şi nu pot. Am reuşit doar o singură dată şi atunci cu foarte mare greu şi când am ajuns, preotul a spus mulţimii de oameni că e sărbătoare mare şi nu are voie să facă slujbe de scoaterea răului. M-am simţit distrusă. Cum e posibil? Sunt gata să lupt oricât pentru a-mi salva iubirea, nu vreau să-l las pradă celui rău, dar nu mai ştiu ce să mai fac? Vă rog, părinte din tot sufletul spuneţi-mi toate căile posibile şi imposibile pe care trebuie să merg pentru a avea efectul pozitiv, pentru a înlătura duhurile satanei de la noi, vă mulţumesc anticipat şi sper din toată inima să se sfârşească o dată acest calvar. P.S. am uitat să menţionez că citesc cartea Sfântului Vasile cel Mare şi în fiece seară îl visez pe prietenul meu, îl visez foarte rău, am vise groaznice. Şi în două din visele mele am auzit numele unei foste prietene ale lui pe care eu nici nu o cunosc. E posibil ca ea să fi recurs la aşa porcării pentru a ne distruge fericirea?