Pomenirile sau praznicele morţilor, sunt jertfe ce se fac în numele celor morţi. Ele se mai numesc şi parastase. Numele de parastas vine din limba greacă şi înseamnă a mijloci, a sta în locul cuiva, de la faptul că noi, cei vii, mijlocim la Dumnezeu pentru cel mort. Aceasta o facem în speranţa că Dumnezeu, pentru jertfa noastră plină de iubire şi pentru rugăciunea făcută de cel care primeşte darul, va ierta păcatele pe care cel mort le-a făcut în decursul vieţii sale. Iar când cineva primeşte ceva dat şi slujit la Biserică sau acasă, el spune, pentru cel mort: Dumnezeu să-l ierte, sau bogdaproste. Iar pentru a înțelege mai bine importanța vă spun de ce este nevoie la o pomenire. La o pomenire avem nevoie de colivă care închipuie pe cel adormit, lumânarea care închipuie credinţa celui mort (de aceea se aprind lumânări în clipa morţii unui credincios), vin roşu, care închipuie viaţa, colacul mare, rotund, simbolizează credinţa noastră în viaţa de veci, deoarece cercul nu are început nici sfârşit, iar prescura în trei colţuri arată credinţa noastră în Sfânta Treime, prescura în patru colţuri închipuie credinţa noastră în Biserica cea Una dar care este Universală, extinsă în cele patru puncte cardinale. Deci aceasta ar fi pomana care e făcută în Biserica Ortodoxă. Mai sunt unele locuri unde se fac și câteva bucate pentru cei care vin la ultimul drum al răposatului. Asta pentru a le întări puterile. Căci orice om are nevoie și de pâine pentru ași continua viața. Acest lucru reprezentanții altor biserici nu îl vor putea înțelege pentru că e lipsită definitiv din rânduiala Bisericii lor.

Doamne Dumnezeule, Părintele celor vii și al celor adormiți, revarsă cupa milostivirii Tale peste noi, robii Tăi.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie