Înger sau întâmplarea?

Bună seara! Părinți, SĂRUT MÂNA! Sunt FENOMENE pe care, poate, că nu reușim să le explicăm, dar sunt fenomene, evenimente care totuși se produc și chiar dacă nu reușim să le descifrăm le putem lua ca o lecție de viață. Dacă-mi permiteți aș vrea să vă povestesc o întâmplare, la care nu am dat mare importanță atunci, dar mai târziu am realizat c-a fost o minune, a fost mâna întinsă a lui DUMNEZEU, a fost un ÎNGER… Mama mea avea probleme de sănătate, dar din gura ei nu auzeai niciodată ca ceva o doare, sau că are nevoie de ceva, câtă forță să-și înghită și lacrimile în fața copiilor săi! Eram eu care vedeam ce o doare, ce-i trebuie sau ce-i lipsește pentru a o mângâia așa cum ar face toți pentru a lor „MAMĂ”. Ce nume sfânt și cât îmi lipsește! Și ce era mai dificil de realizat era faptul că mama având mai multe complicații nu putea lua oricare tratament, ori nu era bun ptr ficat, ori nu era bun ptr diabet, ori nu era bun ptr ulcere varicoase și tot așa … o găseam mereu plângând și avea niște răni la picioare, da răni care se aprofundeau cu timpul ce trecea și nici nu se închideau din cauza diabetului. Pentru 13 ani a suferit așa. În fine, să nu mă îndepărtez de la subiect. Într-o zi ne întorceam acasă de la spital, o internam mereu pentru curățirea rănilor și stabilizarea diabetului. Mergea greu mama, greu, rănile o dureau … și papucii o deranjau. Așteptam în stația de autobuz să vină autobuzul care ne ducea acasă, în sat. Deodată, un om, se oprește și intră-n dialog cu noi. În mintea mea îmi trecuse gândul: dar ce vrea ăsta, să ne agațe? După ce am schimbat câteva vorbe, acea persoană i-a recomandat mamei mele să bea o anumită plantă medicinală care i-a asigurat calmarea durerilor. Nici nu apucasem bine să iau ceva să notez acea plantă medicinală, că dispăruse misterios. Vreau să vă spun nu numai că i-au calmat durerile, dar parcă încet, încet și rănile se închideau, erau mereu curate, nu mai erau urât mirositoare și nu mai curgeau din ele, că păta tot pe unde călca, că-ți era și rușine să stai lângă ea. Ce spuneți? Nu este aceasta o minune? Și câte mai am și mă mai întrebam de ce viața cu mine este așa generoasă? Oare de ce? Căci sunt o păcătoasă. Așadar, eu cred în „ÎNGERI”. Să ne bucurăm împeună cu ÎNGERUL NOSTRU de la naștere dat, de viață, de pace, de libertate, de o rugăciune, de un zâmbet, de un gest drăguț, generos, de frumusețea unei flori… totul ține de noi. Nu știu, voi vă dați seama? E minunat! E minunat câte minunății avem, câte a creat DUMNEZEU, MI SE RUPE INIMA!(iertați-mă dacă am greșit cu ceva.)