Biserica

0
0

Bună ziua. Eu mai bine mă pot concentra citind rugăciunea acasă decât când merg la biserică. Nu în toate bisericile mă simt liberă, uneori îmi pare că nu mai puțin păcătuiesc dacă merg la biserică căci oamenii te împing, te enervezi etc., chiar și eu involuntar mă sustrag de la rugăciune apreciind chipul, îmbrăcămintea oamenilor. Iar acasă de una singură mult mai bine îmi reușește. Paradox, când merg la vre-o mănăstire ori ”vine” vre-o icoană mă pot bloca să nu văd pe nimeni și să nu aud pe nimeni. Iar dacă merg la biserică când îmi este în drum ori am o dispoziție timidă, ușurarea sufletească nu are loc. Ce mă puteți sfătui în acest sens? Mulțumesc.

  • You must to post comments
0
0

Răspunsul meu, e cel al Sfintei Scripturi: ”Unde sunt adunați doi, sau trei în numele Meu, acolo sunt și Eu”. Mântuitorul Hristos o spune. Mai apoi, Sfântul Ciprian strigă: ”Cine nu are Biserica de Mamă, nu-L are pe Dumnezeu de Tată”. Tot Sfinții Părinți ne învață că în afara Bisericii mântuire nu există. Sunt doar câteva citate, care au menirea de a vă pune pe gânduri. Mai apoi, țin să vă dau încă un exemplu. În Liturghier, scrie că dimineața, dacă urmează să ne împărtășim și ne spălăm pe dinți, dacă din întâmplare am înghițit apă, fără să voim, oricum să ne împărtășim, pentru că aceasta este o ispită de la diavolul. În cazul în care îi va merge, în mod repetat diavolul vă va împinge la aceiași ispită. Păi, dragii mei, eu cred că e aceeași situație. Diavolul, v-a tulburat o dată liniștea din biserică, a doua oară, etc., până nu v-a ”convins” că nu vă ”puteți ruga în Biserică”. Deci, i-a reușit. Acuma, nu face decât să triumfe! Mi-a plăcut și materialul de mai jos:

Biserica îţi oferă comuniunea cu alţii. Acest păcat, el e şi din mândrie. Păcatul poate fi lăsat, dar mândria rămâne. Trăieşti în biserică, comunici cu oamenii (atât de diferiţi, și ca educație, și statut social, precum și după calitățile spirituale!) şi te rogi ca Dumnezeu să-ţi ajute să birui mândria. El poate.

– Și dvs personal Biserica ce v-a dat?

– Am fost dată afară de câteva ori. Prima dată când am venit la o mănăstire, şi m-am certat cu un călugăr, atât de tare, că el a încleștat dinții, s-a întors și a început să se roage, iar eu am plecat triumfător. Apoi altă dată când ceva nu le-a convenit bunicuţilor într-o biserică, apoi în altă parte. Dar de fiecare dată mă întorceam. De aceea, atunci când cineva spune, că bătrânile din biserică l-au dat afară, eu zâmbesc. Deci nu tare şi a vrut omul să rămână. Dar acesta e un proces lung, şi se prelungește toată viață, de fapt aceasta şi este viaţă. În cele din urmă vine sentimentul că şi tu eşti dator cuiva, că viața este atât de scurtă, și atât de puțini oameni ai încercat să îi ajuţi. Atât de mult îţi doreşti să oferi căldură sufletească tuturor. Este groaznic să mori, pentru că prea puțin bine ai făcut. Și rușine că te-ai distrus pentru astfel de prostii.

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.