0
0

Părinte, am 17 ani şi de la vârsta de 13 ani şi jumătate vorbesc cu un băiat. El a fost crescut de mic de bunica sa, părinţii lui au divorţat, mama lui nu l-a vrut, tata lui este un alcoolic şi singura care s-a îndurat de el a fost bunica sa care l-a şi lăsat de mic la câteva luni la casa de copii, dar el nu a aflat asta decât acum, fiind mare. El a fost mai libertin, pot spune chiar golan (bea, ieşea la dicoteci), dar după ce am început să ieşim împreună, s-a cuminţit. A început să mă iubească şi să se schimbe. Mi-a spus de multe ori că dacă nu apăream eu în viaţa lui poate era acuma la închisoare. Am început să îl iubesc şi eu mult, şi după 3 ani m-am dăruit lui, simţind că el este alesul meu şi că el va rămâne al meu mereu. Poate sună copilăresc, ştiu că e un păcat tare mare, dar eu aşa am simţit şi nici nu vroiam să îl pierd pentru asta. El are acum 20 de ani, de un an jumate lucrează în Franţa. Am dus relaţia la distanţă vorbind pe internet şi la telefon. Ne-am văzut de 3 ori în acest interval. Totul mergea bine, eu mă simţeam binecuvântată că am un asemenea bărbat care mă iubeşte atât de mult. Aveam planuri de viitor, îmi spunea că vrea să fiu nevasta lui, mama copiilor săi. În ianurie a fost acasă, ne-am mai certat că mie nu îmi place să bea, dar am petrecut momente foarte frumoase împreună. A plecat înapoi şi de o lună ne-am certat dintr-un motiv nesemnificativ, nu am vorbit cu el timp de o săptămână nimic, l-am şters de pe Internet ca să văd dacă mă sună, vroiam să văd că îi pasă. Dar nu m-a căutat, am intrat eu pe el şi părea foarte ciudat, schimbat. Vorbea foarte rece cu mine, mi-a spus că dacă am vrut să îi demonstrez că pot fără el, am reuşit, că lui îi e mai bine aşa, că în ultimul timp îl ţineam prea din scurt. Spunea nişte lucruri fără nici un sens, parcă nu era el, era ciudat, nu ştiam ce se întâmplă, ce să fac, nu vroia să mă sune să vorbim. Mi-a zis că vrea pauză. După câteva zile de coşmar am vorbit cu un prieten de-a lui de acolo. Mi-a mărturisit că el nu poate să mai vorbească pe internet şi nici la telefon că e ascultat de poliţie, nu mai lucrează, s-a implicat în nişte afaceri necurate şi e căutat. Am vrut să îi fiu alături, îl cunosc cel mai bine, ştiu că îi e greu, regretă amarnic şi nu e nimeni care să îi fie alături, familia nu ştie, nimeni nu ştie, nici eu nu pot spune nimănui. Mi-a spus că regretă foarte tare, să îmi trăiesc viaţa, să îmi văd de şcoală, că el o să se întoarcă la mine când o să îşi rezolve treburile astea, că e un ticălos care nu merită nimic. Se judecă foarte aspru. Eu vreau să îi fiu alături, să iasă din păcatul în care a intrat, să se întoarcă pe calea cea bună, mă rog să îl ajute Dumnezeu, mi-e frică să nu se întâmple să nu îl mai pot vedea mulţi ani. Îl iubesc mult, e o parte din mine şi sufăr la fel de tare că el nu îmi place că se judecă aşa aspru. Oricine mai merită o şansă. Ce să fac ca să îi fiu alături şi să îi uşurez suferinţa? Ne iubim mult amândoi şi mi-e milă de el că n-a avut părinţi care să îi spuna ce-i bine şi ce nu, nu l-a ajutat nimeni cu nimic şi cred că se simte un nefericit şi un ghinionist. Ajutaţi-mă părinte că nu pot vorbi cu nimeni despre astea.

  • a întrebat 11 ani ago
  • last edited 2 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Cu ce pot să vă ajut soră? Decât poate să vă îndemn încă odată în plus la ceea ce conștientizați și Dvs. destul de bine: Puneți-vă nădejdea în Dumnezeu, rugați-vă Tatălui Ceresc și tuturor sfinților ca Domnul să-i îndrepte pașii în calea mântuirii. Clar că și eu sunt într-u totul de acord: Fiecare dintre noi merităm o a doua șansă. E clar lucrul acesta. Problema e dacă dorim noi să ne ajute Dumnezeu și dacă cerem ajutorul Lui. Spre exemplu, prietenul Dvs. Oare el, are nevoie de Dumnezeu? Oare el se roagă? Ve-ți spune desigur. Atunci, țin să vă întreb, de ce dar calcă voia lui Dumnezeu în picioare?

Sfinții Părinți ne învață că Dumneze ne va pedepsi nu pentru că am păcătuit, ci pentru că nu ne-am pocăit. Vă îndemn pe Dvs. la pocăință, să vă mărturisiți neapărat și să vă rugați, ca Domnul să vă ierte pe amândoi pentru păcatul desfrâului și pentru celelalte păcate, care sunt urâciune înaintea lui Dumnezeu. Scrieți-l la sănătate și nu vă pierdeți niciodată speranța… Dumnezeu este iubire!!! Și încă ceva, într-o relație, nu vă încăpățânați. Mai ascultați și pe cei din jur. Nu neapărat să faceți cum vă v-or spune, chiar de sunt mai mari, dar de atras atenție la toate sfaturile, trebuie!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.