sfat

Părinte, îmi plânge sufletul şi îmi pare rău de ce am făcut, dar nu mai puteam tăcea. Mama are 59 de ani şi a venit îmbrăcată la noi cu o rochie mulată pe corp şi deasupra genunchiului. Îi stătea foarte rău şi o consider nepotrivită pentru vârsta ei. Când i-am zis că se uită lumea pe stradă la ea, s-a enervat şi am supărat-o foarte tare. Menţionez că mama e bolnavă cu nervii, nu mai ştiu cum şi ce să spun ca să o fac să conştientizeze că greşeşte în unele lucruri. Tratamentul nu îl ţine, are şi diabet cu insulină, nu vrea să ia nimic, mănâncă dulce ca orice om, neagă că ar fi bolnavă şi în genere, cuvântul şi eticheta de „bolnavă” o scoate din sărite. Nici mie nu îmi place să fie bolnavă mama mea, dar îşi face rău şi intru în panică şi îmi vine să o forţez să facă ce trebuie. Ştiu, pe de altă parte, că, din păcate, nu voi avea sorţi de izbândă. Atunci ce e de făcut, părinte? O las pe mama să se autodistrugă? Ce fac eu fără mamă?