Încâlcire-gânduri

BUNĂ ZIUA DIN NOU TUTUROR! SĂRUT MÂNA, SFINȚIȚI PĂRINȚI! Îndrăznesc din nou. Citesc mesajele tuturor și gândul îmi zboară, cum se face ca necazurile vieții ne aruncă-n brațele TATĂLUI CERESC? Cum ne cheamă pentru a-L descoperi? Și ne cheamă într-un mod usturător că prețuim după ce-am pierdut… Dar necazurile nu sunt de la DUMNEZEU, ci la urma urmei sunt consecințe ale greșelilor noastre și orice greșeală poate duce la păcat, în orice facem stă încolăcit un șarpe și pricepem ori nu pricepem, ne încâlcim în lumea aceasta și rătăcim… Mă cutremură căile necunoscute prin care DUMNEZEU NE POARTĂ, NE STRIGĂ, NE VORBEȘTE, NE RABDĂ ȘI NE CAUTĂ ca să ne îndreptăm purtările, dar e lungă calea de la ureche la inimă, fericit e cine se-ntoarce…. Este puțină credință??? Eu îmi imaginez cum DUMNEZEU pentru păcatele noastre se va mânia rău de tot și va cutremura PĂMÂNTUL, dar nu se va cutremura doar PĂMÂNTUL, ci și CERUL. Când ne uităm pe fața PĂMÂNTULUI locuit de oameni, mai vedem noi o singură credință? NU! Eu nu văd… Sunt atâtea secte și erezii și câte au apărut, care mai de care, și se laudă că ce spun ei este adevărat și că nu mai sunt pe lume alții mai adevărați ca ei. Ce prooroci mincinoși! Din câți sunt, nu sunt doi la fel. Toți spun că cred în IISUS însă toți îi tăgăduiesc cuvintele Lui. Domnul Hristos A SEMĂNAT o singură învățătură și iată câte s-au făcut. Sunt multe forme în care noi îl putem cunoaște pe DUMNEZEU, eu l-am cunoscut târziu prin boala fiului meu, dar mi-ar plăcea să aud pe cineva că s-a născut cu această dragoste pentru DUMNEZEU. EXISTĂ? (cred că merit: „palmă” aici, dar întreb și eu.) Știți, pe un perete la intrarea unui spital în ITALIA se află o pictura minunată care inspiră multă nădejde de sănătate, bolnavilor care se internează acolo. Acea pictură reprezintă un „ÎNGER” care sufla într-o grămadă de cenușă să vadă dacă mai există vreo scânteie din care să iasă foc, să se aprindă. Și mă gândeam că este foarte potrivită această pictură și cu viața noastră sufletească. Păcatul A CUPRINS lumea întreagă, ființa întreagă, suntem bolnavi și zacem ca într-un spital imens. Suntem o grămadă de cenușă stinsă-n care VĂD PUȚINĂ scânteie de viață sufletească. Și totuși, totuși dragostea lui DUMNEZEU, suflă de multe ori în această cenușă stinsă, exact ca îngerul din pictura de pe peretele spitalului, suflă „SFÂNTUL ÎNGER” în cenușa stinsă a vieții noastre păcătoase. Reușiți să mă înțelegeți? Sper că nu am fost prea tutologă și nu v-am plictisit. ROG PE DUHUL SFÂNT SĂ SUFLE ÎN CENUȘA VIEȚILOR VOASTRE LA TOȚI CARE VĂ ADUNAȚI AICI ȘI SĂ APRINDĂ UN FOC CERESC ÎN INIMILE VOASTRE!