Părinte, nimic nu-mi iese, nimic nu se leagă. În orice domeniu al vieţii mele, orice încerc să fac se duce de râpă. Mereu am fost o persoană pozitivă, plină de speranţe şi de câte ori am picat, m-am ridicat de jos, m-am scuturat şi am încercat din nou…şi iar am picat. Şi mereu e aşa. Parcă tot ce fac e sortit eşecului. Am început să obosesc, părinte. Am început să nu mai am forţă şi speranţă că va fi altfel. Nu reuşesc să evoluez nici în carieră, nu reuşesc să menţin o relaţie de iubire, nu-mi găsesc locul. Mereu m-am mutat de colo colo, dintr-o casă în alta, dintr-o ţară în alta sau dintr-un oraş în altul. Nu sunt un om rău. Am şi eu, ca toţi oamenii defectele mele şi păcatele mele….dar părinte încerc mereu să fiu un om mai bun. Sunt serioasă în tot ce fac şi mereu intru cu inima deschisă în orice. Şi mereu ajung să sufăr. Şi nu înţeleg de ce. Ştiu că viaţa nu e uşoară, dar la mine parcă niciodată, pe niciun plan, lucrurile nu se leagă. Dintotdeauna a fost aşa….de când am devenit „om mare” şi-am plecat de-acasă la facultate…şi până acum (10 ani mai târziu). Mi-e teamă că viaţa va fi mereu aşa pentru mine, încep să-mi pierd speranţa că voi avea şi eu o viaţă împlinită. Ce să fac? E normal ca viaţa unui om să fie aşa?
- a întrebat 11 ani ago
- last edited 2 luni ago
- You must login to post comments
„De poti sa nu-ti pierzi capul, cind toti in jurul tau
Si l-au pierdut pe-al lor, gasindu-ti tie vina;
De poti, atunci cind toti te cred nedemn si rau,
Sa nu-ti pierzi nici o clipa increderea in tine;
De poti s-atepti oricit, fara sa-ti pierzi rabdarea,
De rabzi sa fii mintit, fara ca tu sa minti,
Sau cind, hulit de oameni, tu nu cu razbunarea
Sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti;
De poti visa, dar fara sa te robesti visarii,
De poti gindi, dar fara sa-ti faci din asta un tel,
De poti sa nu cazi prada nicicind disperarii,
Succesul si dezastrul primindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvintul rostit cindva de tine,
Rastalmacit de oameni, ciuntit si prefacut;
De poti sa-ti vezi idealul distrus, si din ruine
Sa-l recladesti cu-ardoarea fierbinte din trecut;
De poti risca pe-o carte intreaga ta avere,
Si tot ce-ai strins o viata sa pierzi intr-un minut,
Si-atunci, fara a scoate vorba de durere,
Sa-ncepi agoniseala cu calm de la-nceput;
Si daca corpul tau, uzat si obosit,
Il vei putea forta sa-ti mai slujeasca inca,
Numai cu strasnicia vointii tale, si-astfel
Sa steie peste vreme asa cum sta o stinca;
De poti vorbi multimii,fara sa minti, si daca
Te poti plimba cu regii, fara a te-nginfa,
De, nici amici, nici dusmani, nu pot vreun rau sa-ti faca,
Pentru ca doar dreptatea e calauza ta;
Si daca poti sa umpli minuta trecatoare,
Sa nu pierzi nici o fila din al vietii tom,
Al tau va fi pamintul, cu bunurile-i toate
Si, ceea ce-i mai mult chiar, sa stii, vei fi un OM!”
Rudyard Kipling
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
