Cu un picior in iad?

0
0

Părinte, ceea ce am să vă spun în rândurile ce urmeză, nu pot mărturisi nimănui, nici chiar duhovnicului şi o să vedeţi de ce. Eu am aflat de la cineva care vine la Putna de acest site prin februarie anul acesta. Am mai avut încă 2 intervenţii în perioada de început la care am şi primit răspuns, fapt care mi-a fost de mare ajutor şi vă mulţumesc din inimă! Dar să virăm discuţia spre problema de actualitate. Am 31 de ani, nu sunt căsătorită, am făcut mai întâi Litere, după care am ținuţ mult să urmez şi Teologia, iar Dumnezeu m-a ajutat că să termin cu bine. Până în 2003 când am terminat prima facultate aveam un duhovnic mult mai departe la care ajungeam destul de greu. I-am cerut binecuvântarea să mă trimită la cineva pe care îl cunoaşte, mai aproape ca să pot ţine legătura mai strânsă şi… de atunci sunt la un duhovnic care la rândul lui are ca duhovnic pe cel care m-a trimis la el, un preot bătrân de mănăstire. Până aici e foarte clar. Părinte, ceea ce e foarte grav e faptul că de ceva timp s-au cuibărit în sufletul meu nişte gânduri în legătură cu el. Însă ştiu că e o înşelare amarnică de la cel viclean ca să mă despartă de spovedanie şi de biserica unde e el. Mai cu cuvinte puţine, e posibil să mă fi îndrăgostit de el. Nu pot vorbi de o dragoste de lume, de gând de desfrânare, Doamne fereşte! Ci de felul cum vorbeşte, cum mă sfătuieşte şi cum se poarta cu ucenicii lui. Are în jur de 45, c-am aşa şi e preot de mir. Părinte, eu tot am spus nu acestui gând de vre-o câteva luni încoace, dar azi mi s-a întâmplat ceva teribil. Aseară am mers la spovedanie, am uitat să îl întreb dacă îmi dă dezlegarea, m-am întors de pe drum şi mi-a spus că mă pot împărtăşi azi. Acasă mi-am adus aminte că am uitat să spun 2 pacate. Am citit o parte din canonul pentru împărtăşanie, iar dimineaţa nu am apucat să termin cealaltă parte şi am plecat la biseică. Dupa ce s-a cântat Tatăl Nostru, m-a cuprins aşa o gheară de la stomac că îmi venea să vomit, deşi e clar că nu mâncasem nimic, o ameţeală că nu mai auzeam nimic, m-am făcut galbenă ca ceara şi nu puteam să mă mişc din loc, ci stăteam încremenită şi priveam cum oamenii din biseică se duceau la împărtăşanie. Nu aveam nici-o reacţie, ci doar gândul să fug din biserică, dar nici asta nu puteam. La un timp m-am aşezat în genunchi când a început să predice. Simţeam că totul se învârte cu mine. Am stat până la sfârşit şi am luat anaforă, după care am plecat. Am încercat să dorm vreo 2 ore, dar am avut multe nelinişti. Am vorbit la telefon cu o persoană care e o prietenă bună după care am început să vă scriu. În ultima vreme nu pot să îl mai privesc în ochi, iar în predica de azi spunea că oamenii care nu te privesc în ochi, au ceva de ascuns, sunt oameni care tăinuiesc ceva.  Dumneavoastră ce puteţi să mă sfătuiţi? Eu totuşi nu vreau să îl pierd, asta e ideea! Am simţit ajutor mult de la el de când îl cunosc. Eu mai am un duhovnic la mănăstire de vre-o 3 ani la care mi-a dat binecuvântare să merg în posturile mari să mă spovedesc. Să mă duc la acesta să îi spun toate acestea? Nu poate sufletul meu să găzduiască astfel de gânduri mizerabile! Nu îmi rămâne decât rugăciunea. Am citit 2 catisme din psaltire. Vă rog cu lacrimi să salvaţi un suflet de la pieire! Părinte, eu vreau să mă mântuiesc nu să cad în prăpastie pentru nişte gânduri care mă împresoară! ”Departe sunt cuvintele şi faptele mele de mântuirea Ta”, spune un stih din psaltire pentru care am cea mai mare dragoste. Cu nici o rugăciune nu o pot asemana şi nu simt de la nici-o rugăciune ceea ce simt de la psaltire. Abia aştept să îmi daţi un răspuns de care va depinde poate viaţa mea duhovnicească de acum în colo. Dumnezeu să vă lumineze prin puterea Duhului Sfânt!

  • Maria a întrebat 14 ani ago
  • last edited 3 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută și cu lacrimi în ochi îți spun: Bună să îți fie inima după cum și intenția. Foarte frumoasă mărturisire și s-a simțit și împreuna colaborare a sufletului cu mintea. Totuși țin să pun accentul pe câteva idei de care nu le-am prea înțeles. Dacă ceva vi se pare că am înțeles greșit vă rog să înterveniți cu îndreptări. Deci ideia ta este: „de ceva timp s-au cuibărit în sufletul meu nişte gânduri în legătură cu el. Însă ştiu că e o înşelare amarnică de la cel viclean ca să mă despartă de spovedanie şi de biserica unde e el. Mai cu cuvinte puţine, e posibil să mă fi îndrăgostit de el. Nu pot vorbi de o dragoste de lume, de gând de desfrânare, Doamne fereşte!”. Deci dacă nu există o dragoste pătimașă în trup ci e una frumoasă în suflet și față de învățătura Bisericii lui Hristos, care vi se împarte cu har prin gura părintelui atunci nu trebuie să vă smintiți. Să vă bucurați și să rămâneți îndrăgostită de Hristos. Astfel nu vei muri niciodată. Și mărturisește duhovnicului în cauză acest lucru, adică la cel care spuneai că îl vizitezi în posturi. Ca el să îți cerceteze caracterul instinctual spre a descoperi de e patimă sau e o iubire pură întru Hristos și pentru învățătura lui Hristos. Iar în ce privește spovedania cea din urmă, vă îndemn să vă întoarceți să mărturisiți păcatele uitate și să vă apropiați cu frică și cu vrednicie de Împărtășanie. Din rugăciune să nu încertați niciodată și rămâneți mereu alături de Domnul, căci lângă el este cel mai bine și mai în siguranță, chiar și în viața aceasta. Iubiți pe Domnul și pe aproapele nostru pentru a putea dobândi raiul.

Să ne mănânce raiul pe toți.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.