Bună ziua. Sunt căsătorită de mai mulți ani și avem un copil. Dar în ultimii ani soțul meu s-a îndepărtat de mine, dragostea dintre noi s-a răcit. Poate și din cauza muncii, lucrăm amândoi foarte mult și nu mai avem timp pentru noi. Sexual nu sunt probleme, dar nu mai e iubirea aceea de la început. Nu mai facem lucruri împreună, nu mai suntem, cum se spune, „romantici”. Practic, avem vieți separate. El spune că e din cauza mea, că m-am schimbat, că nu mă „aranjez” și că nu arăt la fel de bine ca înainte. Mie nu prea îmi păsa de lucrurile astea, dar am zis că hai, să las de la mine, de dragul lui. Am slăbit, am început să mă aranjez, mi-am schimbat hainele, coafura, etc. Acum crede că îl înșel și că mă aranjez pentru altul. Ce e și mai tragic e că, fiind respinsă și ignorată de soțul meu, m-am îndrăgostit de un alt bărbat. Nu există nici o șansă să fiu vreodată cu el, sunt perfect conștientă de asta, nu mă doare, dar am pentru el acea iubire care pe soțul meu nu îl interesează. Nu știu dacă e un păcat să îl iubesc (simt că e, altfel nu v-aș fi scris), pentru că nu am nici un fel de intenții sexuale cu el, Doamne ferește de așa ceva. Dar dacă l-aș ține de mână câteva secunde, ar fi cele mai fericite secunde din viața mea. Mă simt abandonată de soțul meu, deși eu niciodată nu l-am respins, nu i-am refuzat nimic (doar anumite perversiuni pe care el le vede pe net și cu care nu pot fi de acord). Divorțul iese din discuție, din cauza copilului. Nu prea știu ce să fac în situația asta. Mi-e și rușine să intru în biserică, să cer ajutorul lui Dumnezeu. Mă mir că nu se crapă pământul să mă înghită, de păcătoasă ce sunt, dar cred că dacă Dumnezeu m-ar ajuta, ar face să moară dragostea mea pentru celălat, și mi-aș simți sufletul gol din nou.