furia

0
0

Bună ziua, am așa o furie lăuntrică față de o persoană pe care nici nu o cunosc și mă macină și vreau ajutor și sfat…. s-a întâmplat totul din cauza unui incident. Copilul meu de 1 an și 7 luni accidental a fost rănit la frunte și-i curgea extraordinar de mult sânge, eventual tremurând de frică am sunat la asistenta medicală 903 și aici a fost cuibul de furie…. doamna care a ridicat receptorul a refuzat să-mi preia apelul strigând că nu aude din cauza plânsetului copilului. Eu îmi țineam copilașul în brațe și el plângea tare, căci și rana era mare….. am sunat la 903 de 7 ori și mi se tot punea receptorul de îndata ce auzea că plânge copilul. Nu știam ce să fac și din frică față de copil parcă turbasem, am început s-o înjur și să-i doresc lucruri urâte, în sinea mea. Până la urmă apelul a fost preluat de o altă persoană care a auzit și cu plânsetele copilului, ambulanța a venit în 30 minute, deci era un coșmar…. acum totul e ok, eu m-am liniștit, rana e tratată chirurgical, dar ce ură am prins pe acea persoană. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu era mai grav și copilul e bine. Ce să fac cu furia mea, cum să mă tratez eu că aproape și somnul l-am pierdut și n-aș spune că sunt o persoană ciudoasă. M-a umilit faptul că este de datoria la urgență să fie disponibili pentru așa cazuri………. ajutați-mă.

  • Kristina a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Mai întâi aș vrea să vă întreb: v-ați spovedit la duhovnicul dvs și ați cerut îndreptare, v-ați căit de această ură și cuvinte pe care le-ați zi în sinea dvs? Pe aceasta trebuie s-o faceți mai întâi, apoi să luați canon și îndepliniți. Dar noi vă putem spune acestea: a urâ, e ca și cum ai omorî omul, aceasta ne învață Scriptura. Sfântul Paisie Aghioritul spunea că uneori diavolul ne crează astfel de anturaje, ca să cădem în păcate. Și dacă nu ne pocăim îndată și mărturisim, smerindu-ne, nu vom scăpa de ceva mai rău ce ni se poate întâmpla, căci astfel urâtul pune stăpânire pe suflet și îndepărtează Harul lui Dumnezeu. De aceea și nu puteți dormi noaptea: ori conștiința dumnezeiască strigă-n suflet, ori diavolul vă chinuiește și sare de bucurie căci urâți, astfel căzând în păcat de moarte sufletească. Vă bucurați că cu copilul e bine, așa-i? Dar poate a fost pentru dvs un examen de credință?! Și iată dvs a-ți trecut de partea întunericului și n-ați învățat nimic din greșeală. Nu vă îngrijiți de ceea că doamna de la urgență n-a procedat corect, dar cercetați-vă pe dvs, găsiți-vă boala și tratați-o, astfel se va apropia Harul lui Dumnezeu de sufletul dvs. Poate și pe acea femeie o chinuie conștiința și se pocăiește și Domnul o va ierta, cu toate că poate e greșela ei. Dar dvs, tot în păcat rămâneți și-n mândrie deșartă. Pentru păcatele noastre suferă copii și dacă dvs din acest caz ați ajuns la o așa stare, nu din senin, dar aveați păcate și greșeli mai dedemult și nu realizați și îndreptați și acum ați explodat. Ce mare lucrare a făcut Domnul cu dvs să vă întoarcă la pocăință și tot n-ați înțeles?! Cât timp aveți de când nu v-ați mărturisit, împărtășit?! Deci, răspundeți la aceasta și începeți lucrarea schimbării din înlăuntrul dvs, căci aici e problema. Un sufet smerit și credincios, chiar de ar fi vina cuiva, s-ar învinui pe dânșii, astfel se trăiește duhovnicește și suntem aproape de Domnul. 

Mă rog din suflet ca să înțelegeți cuvintele mele de mustrare și să căutați îndreptarea! Domnul să vă lumineze. 

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.