0
0

Doamne ajută! Părinte, vreau să-mi scriu și eu frământările ce le am pe suflet și după atât timp încă nu găsesc răspuns. Eu când aveam 18 ani am avut farmece puternice de verișoara tatălui ce locuiește lângă casa părintească. După un an de suferință, am auzit de un Părinte ce citește Sfinele Molifte ale Sf. Vasile cel Mare, am ajuns și m-am însănătoșit imiediat. După 3 ani iar nu m-am simțit bine, dar tot prin rugăciunile acestui Părinte, după ceva timp m-am vindecat. Vindecarea a ținut o perioadă bună, după care iar s-a repetat și-n ultimul timp se repetă mereu. Acum am 32 ani am 2 copiii și nu pot să mă dedic la ei cu bucurie, dragoste și toate cele de trebuință, pe motiv că sunt aproape mereu tristă, tulburată, simt prezența diavolului, anul trecut timp de 2 luni mă bătea noaptea în piept, și-n inimă, încât nu dormeam nopțile neavând liniște. Nu reușesc să mă rog când vreau, pentru că mă ia cu leșin din toate încheieturile și mă blochează, dacă mă forțez e mai rău și foarte greu îmi revin. Și multe am avut încât nu reușesc să le scriu pe toate. Eu merg la Biserică mereu cu copiii, ne spovedim și împărtășim și-n afara posturilor, casa a fost Sfințită, în familie ne înțelegem, dar problema sunt eu. Soțul ar mai vrea un copil, dar eu nu mă simt bine, gândesc la rugăciune și Biserică cu speranța că mă voi vindeca. Părinte vă rog scrieți-mi ceva, ce trebuie să fac? Din ce să mă rog? Unde greșesc? Măcar o alinare. Vă mulțumesc și Domnul să vă ajute întotdeauna! Cu rugăciune, Mihaela!

  • Mihaela a întrebat 12 ani ago
  • last edited 9 luni ago
  • You must to post comments
0
0
Dragă soră, problema aciasta apare foarte fregvent acuma în societatea creștină. Dar ,să ne aducem aminte de evanghelia de la Marcu : Pentru puțina voastră credință. Căci adevarat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință“. Dragii mei, și pentru noi, cei de astăzi, pentru că, dintre noi câți se ridică la vrednicia credinței pe care a cerut-o Hristos omului aceluia și ucenicilor Săi? Câți înțelegem să dovedim atâta credință încât să putem muta, nu munții materiali, ci „pietroaiele” care atârnă de sufletul nostru, diferitele păcate care ne trag și ne afundă în „marea vieții acesteia”?… Câți dintre noi dovedim destula putere ca să ne recuperăm atunci când cădem și să trăim în adevăratul duh al lui Dumnezeu, arătând că I-am înțeles învățătură, ba încă o și punem în practică în viața noastră?! Dacă Mântuitorul Hristos ar fi să caracterizeze și neamul nostru creștin de astăzi, oare nu ar face-o în același mod? Oare nu ar rosti aceleași cuvinte și cu aceeași amărăciune: „O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi?“.Să-L rugăm, deci, pe Domnul, să ne dea această credință și încredere, ca să-L slujim cu toată ființa noastră, dar să ne dea și puterea să săvârșim fapte care să convingă și pe cei din farul nostru, că ceea ce văd la noi — nu teorie și spectacol, ci viață autentică în Mântuitorul Hristos Dumnezeu, și să rugăm  și pe cei care citesc aceste rânduri ca să înalțe rugăciune pentru sora noastră Mihaela , pentru izbăvire de cel rău  și întărire în credință și faptele roditoare acesteia.
Prot Victor Mihalachi
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.