neatentia

FIUL: ” Tati, pot să-ți pun o întrebare?” Tata: ” Da, sigur, ce este?” FIUL: „Tati, cât de mult faci într-o oră?” Tata: „Nu-i treaba ta ce mă întrebi așa ceva!” FIUL: „Vreau doar să știu… te rog, spune-mi, cât de mult câștigi într-o oră?” Tata: „Dacă vrei să știi, eu fac 100 de dolari pe oră.” FIUL: „Offf… (cu capul în jos)!” FIUL: „Tati, pot să te rog să-mi împrumuti 50 de dolari?” Tatăl s-a înfuriat! Tata : „Dacă ăsta e singurul motiv pentru care ai întrebat cât câștig… ca să poți împrumuta niște bani pentru ați cumpăra o jucărie sau alte prostii… atunci du-te direct în camera ta și du-te la culcare. Asta e egoism curat, iar eu muncesc din greu în fiecare zi pentru un astfel de comportament copilăresc.” Băiețelul s-a dus în liniște în camera lui și a închis ușa. Omul s-a așezat la masă și s-a enervat și mai rău gândindu-se la întrebările băiețelului. Cum îndrăznește să pună astfel de întrebări doar pentru a obține niște bani? După aproximativ o oră, omul s-a calmat și a început să se gândească: Poate că avea într-adevăr nevoie să cumpere ceva cu 50 $ și el într-adevăr nu a cerut bani de foarte multe ori. Omul s-a dus la ușa camerei băiatului și a deschis-o. Tata: „Ai adormit, fiule?” FIUL: „Nu tati, sunt treaz”. Tata: „M-am gândit, poate am fost prea dur cu tine mai devreme. A fost o zi lungă la serciviu și mi-am vărsat nervii pe tine. Uite aici cei 50 $ pe care i-ai cerut…” Băiețelul era numai zâmbet. FIUL: „Oh, mulțumesc tată! ” Apoi, întinzând mâna sub pernă, el a scos niște bancnote mototolite. Văzând că băiatul avea deja bani, omul simțea cum îl cuprinde furia din nou. Băiețelul a numărat încet banii, și apoi s-a uitat în sus la tatăl său. Tata: „De ce vrei mai mulți bani dacă aveai deja ?” FIUL: „Pentru că nu am avut destui, dar acum am. Tati, uite, am 100 de dolari acum. Pot să cumpăr o oră din timpul tău? Te rog să ajungi acasă mai devreme mâine. Aș vrea să iau cina cu tine.” Tatăl a fost zdrobit. El și-a înfășurat brațele în jurul fiului său mic și l-a rugat să-l ierte. E doar un moment scurt pentru noi toți care lucrăm din greu în viață. Noi nu trebuie să lăsăm timpul să ne alunece printre degete fără să petrecum o parte din el cu cei care contează cu adevărat pentru noi, cei aproape de inimile noastre. Poate că ar fi bine dacă am reuși să împărtășim cei 100 de lei – în valoarea lor temporală – cu cineva care ne iubește? Dacă murim mâine, compania pentru care lucrăm ne va putea înlocui cu ușurință. E o chestiune de zile. Dar familia și prietenii pe care îi vom lăsa în urmă vor simți pierderea pentru tot restul vieții lor.