pacatul gomoriei

Doamne ajută! Sunt căsătorită de 7 ani, iar de 5 ani m-a cercetat harul Domnului astfel încât am început să fiu conștientă despre cum am stat eu în fata Domnului până acum 5 ani și despre cum stau în ultimii ani. Am citit un răspuns dat de Dvs. unei doamne, domnișoare legat de acest păcat, respectiv că păcătoșii se află în Biserică și că-și permit să păcătuiască. Acel răspuns a fost și pentru mine… numai că eu nu pot scăpa de această patimă. Până acum.. încercam să mă ascund în spatele neputinței soțului meu (care nu are nici o treabă cu biserica și tot ce implica aceasta), spunând că pentru el o fac, că el nu înțelege și că suportă cu greu schimbarea mea etc, dar am conștientizat ultima dată când s-a întâmplat că NU EL ESTE PB! Ci eu. Patima este a mea! Nimeni nu mă obligă să fac nimic… deși știu că nu i-ar conveni o renunțare. Dar mă întreb ce s-ar putea întâmpla dacă din acest moment eu voi spune NU hotărât acestei mizerii? Va căuta în altă parte? Și dacă o va face (deși nu cred, poate vor fi vociferări etc), sunt vinovată de păcatul preacurviei a soțului? Oricum relațiile conjugale sunt destul de încărcate cu tentative de deviații…. din păcate. Care este limita jertfei deși, acum că am conștientizat că e patima mea… nu se mai poate numi jertfă, nu? Ce mă fac eu cu această patimă… nu vorbesc de altele, ci de asta pentru că asta mă ustură foarte tare! Iertați-mi îndrăzneala și dacă v-am tulburat deasemenea iertați!