educație

Sărut mâna părinte. Ce ar trebui să facă o mamă care, dimineața mearge la servici, apoi vine acasă și face tot posibilul să le asigure copiilor și soțului hrană cât mai naturală (fac pâine în casă, prăjituri, cozonaci, încerc să evit prăjelile și să pregătesc la cuptor, la abur, etc), iar drept mulțumire aude: din partea soțului: ce e mare lucru să faci niște cozonaci, data viitoare îi fac eu; din partea unui copil (al soțului): nu mănâncă mâncare din frigider, ci își cumpără șaorme, pepsi, coca -cola, etc; din partea copilului ei natural care vine de la facultate: de ce faci, nu mai fă, dacă ești stresată, obosită! Eu îi răspund: „păi dacă nu fac, ție ce-ți trimit la facultate? Dacă nu am chef să mă duc la servici, nu am bani să-ți trimit, etc. Tu crezi că la mine e ca la tine, daca tu nu ai chef azi să te duci la ore, nu te duci; dar dacă eu azi nu am chef să mă duc la servici, tot trebuie să mă duc, că nu am bani, de una de alta! Este foarte visător copilul ăsta! Eu îl trimit la facultate, îi asigur bani, mâncare, cazare, el trebuie doar să învețe, că de aceea a plecat de acasă! Mi-a spus că s-a dus la facultate așa departe ca să se descopere pe sine, că el nu știe cine e și ce e cu el, nu să se faca arhitect! Stă mereu cu gândul să-și deschidă o șaormerie în campus la facultate, că vezi Doamne, are timp destul și-l folosește inutil (adică nu în scopul de a învăța, de a se duce la cursuri, de a se odihni etc). Nu ne înțelegem deloc și ies scântei de fiecare dată, eu o țin pe a mea, el pe a lui; recent mi-a spus că nici nu mai vrea să mai vina pe acasă, că găsește numai stress, și nu-i place atmosfera! Că de aceea vine așa rar acasă! Mi-a arătat aseară un filmuleț cu un muzician care tot voia să demonstreze ceva, și la final se întreba: cine e el? Deci citește tot felul de cărți, vede tot felul de filme care-l fac să nu-l mai recunosc pe copilul meu! Și nici nu mai am control asupra lui! Post nu mai vrea să țină, să meargă la biserică, etc!! Îmi este tare dor de copilul meu de altadată!!! De unde să-l iau, Doamne, că nu mai e! S-a transformat cu totul. I-am zis că este tare visător, că o să-l văd peste ani, cu 3 copii și nevastă, și să văd dacă și atunci va gândi la fel!!! Mi-a zis că mai bine trăiește în lumea lui visătoare decât în lumea mea reală!! Atât de mult mă desconsideră, ca mamă! Deci, părinte, ce trebuie să facă o mamă care, după atâta trudă și muncă, nu are parte nici măcar de puțină recunoștință din partea familiei? Cum mai poate să trăiască o astfel de mamă? O să-mi spuneți să mă rog! Da, mă rog mereu, dar câteodată se umple paharul și da pe afară, răbufnesc și eu, câtă răbdare să mai am? Sau poate nu mă rog cum trebuie…? Cert este că aceste Sărbători Pascale care au trecut au fost cele mai urâte pentru mine…. ca mamă, ca soție! Nu m-am putut duce la Sf. Biserică și bucura de ele, de spovedanie, din cauza supărărilor, sunt neagră!!!