Părinte, vă rog să ne explicați ce este corect și binevenit și ce este exagerare omenească. Botezăm copilul, ne gândeam să facem doar botezul la biserică, dar unii nani afirmă că e păcat să nu faci cumătrie unde se dau colaci la nani… noi ne gândeam să evităm cumătria și cheltuielile excesive pentru nani… credem că e important copilul să fie botezat în biserică, iar restul sunt doar niște tradiții simple… cum e corect?
- Tatiana a întrebat 11 ani ago
- last edited 9 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră, botezul este o taină și trebue foarte și foarte serios de pregătit pentru el, cu responsabilitate, credință, dragoste și seriozitate de pregătit pentru el, atât părinții cât și nașii. Adevărații nași ai copilului sunt 2 persoane nu din aceiași familie, o femee și un bărbat din diferite familii, ceilalți sunt simpli sponsori vizitatori.La modul practic, părinţii trebuie să aleagă unul sau cel mult doi naşi (nu neapărat naşii lor de cununie), care să fie buni creştini ortodocşi şi „oameni de Biserică”, cu un înalt simţ al responsabilităţii. De la astfel de naşi nu trebuie aşteptate beneficii materiale, ci doar să-şi facă conştiincios datoria, căci năşia nu-i un obicei popular care se rezumă la a da sau a primi nişte colaci, ci e o problemă de viaţă şi de moarte. Prin urmare, la Botez trebuie să fie unul sau cel mult doi naşi, nu zeci de cumetri, care n-au nici o atribuţie, ci vin de gură-cască, iar uneori nici nu asistă la Botez, ci vor să fie pomeniţi „la fără frecvenţă”. Şi dacă un preot serios le spune că acest lucru nu-i corect, în numele „cumătrismului naţional” (dogmatizat la moldoveni) aceştia merg la alţi preoţi, care îi jupoaie de bani, pomenind numele celor care de fapt nu sunt cumetri şi n-au nici o legătură cu Botezul! După învăţătura Bisericii, totul e mult mai simplu: în cazul unui băiat se ia ca naş un bărbat, iar în cazul unei fetiţe – o femeie. Acesta mărturiseşte credinţa în numele pruncului şi doar el se înrudeşte spiritual cu familia copilului, iar toţi ceilalţi doritori de a participa la slujba Botezului sunt simpli credincioşi (dacă sunt), care se bucură de încorporarea unui nou membru în Trupul Bisericii. Şi Botezul trebuie privit anume aşa, ca o sărbătoare a întregii Bisericii, care trebuie unit cu Liturghia duminicală sau praznicală, nu ca un serviciu religios pe care cineva îl oficiază în particular, ca şi cum nici n-ar vrea să fie deranjat de prezenţa întregii comunităţi. Neapărat ca înainte de botez să mergeți la preot la catehizare, iar cumătria și colacii nu sunt altceva decât un simplu obicei moldovenesc care nu au nimic comun cu biserica dar nici cu taina la propriu zis.
Prot.Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.